Un bărbat arestat la Kiev, după ce ameninţă cu un atentat sinucigaş cu grenadă în holul sediului Guvernului

Un bărbat arestat la Kiev, după ce ameninţă cu un atentat sinucigaş cu grenadă în holul sediului Guvernului
Un bărbat arestat la Kiev, după ce ameninţă cu un atentat sinucigaş cu grenadă în holul sediului Guvernului (Foto: Twitter)

Poliţia ucraineană a arestat un bărbat care a încercat să comită un atentat sinucigaş, cu o grenadă, cu câteva ore înaintea unei şedinţe a Execurivului, în sediul Guvernului, la Kiev, declară miercuri Ministerul ucrainean de Interne AFP.

”El a fost arestat”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Interne., Artem Şevşcenko.

Forţe speciale ale poliţiei au pătruns în sediul Guvernului şi l-au scos afară pe bărbat, potrivit unui fotograf AFP de la faţa locului.

Pentru moment, ”este neclar” dacă este vorba despre o grenadă adevărată, a declarat purtărorul de cuvânt.

Cartierul din centrul Kievului în care se află sediul Guvernului a fost izolat de către forţe de ordine.

”NU VOI IEŞI VIU DE-AICI”

O înregistrare video a unui martor, difuzată online, surprinde un bărbat la intrarea în clădire, care ţine în mână un obiect pe care ameninţă să-l detoneze.

”Nu voi ieşi viu de-aici”, ameninţă el.

Bărbatul, aparent în vârstă de cincizeci de ani, îmbrăcat cu un tricou şi jeans, a cerut ”să fie daţi afară oamenii din holul” de la intrarea în sediul Guvernului.

El a dat asigurări că ţine în mână o ”grenadă de luptă” şi a spus că este ”un fost deminator”.

Persoane aflate la faţa locului au încercat să-l calmeze.

”Aceasta este o cucerire a clădirii cu forţa”, a strigat el.

”Nu reacţionaţi la nimic!”, strigat bărbatul, care ere iritat de calmul persoanelor care treceau prin hol şi care a devenit tot mai vulgar.

În această înregistrare video - de un minut şi 30 de secunde -, bărbatul nu formulează vreo revendicare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră