Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) atenţionează cetăţenii români care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Italia, cu destinaţia Sicilia, că traficul aerian pe Aeroportul Internaţional Catania - Fontanarossa a fost suspendat până duminică, 27 septembrie 2026, orele 12.00, ca urmare a erupţiei vulcanului Etna.
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia, destinaţia Sicilia, Catania, asupra reactivării vulcanului Etna, ceea ce a condus la suspendarea traficului aerian pe Aeroportul Internaţional Catania - Fontanarossa, până duminică, 27 septembrie 2026, orele 12.00.
În acest context, MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze înainte de începerea călătoriei în legătură cu situaţia existentă şi să respecte cu stricteţe recomandările autorităţilor locale, să evite deplasările şi excursiile în zona vulcanului şi să monitorizeze actualizările publicate de Departamentul Protecţiei Civile italiene, regiunea Sicilia, pe pagina de Internet.
Potrivit MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Catania, Tel: +39 095 537 909, +39 095 536 139, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de urgenţă în funcţie de regiune:
* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935,
* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444,
* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171,
* Consulatul General al României la Torino: +39 338.756.8134,
* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688,
* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299,
* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: https://roma.mae.ro/, https://catania.mae.ro/, https://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte informat" (https://apps.apple.com/ro/app/călătoreşte-informat/id6452016795, respectiv https://play.google.com/store/apps/details? id=com.mae.alerte), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.



























