Uniunea Europeană (UE) a prelungit joi - cu un an - sancţiunile impuse Coreei de Nord, în urma deciziei regimului stalinist de a-şi contiua dezvoltarea armamentului nuclear şi rachetelor balistice, o încălcare a rezoluţiilor ONU, care le interzic, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UE a întocmit o listă neagră pe care se află numele a 57 de persoane şi nouă entităţi, cărora le este interzis să călătorească în Uniune şi ale căror active au fost blocate.

Lista a fost confirmată joi şi urmează să fie publicată vineri în Jurnalul Oficial UE .

Cele 57 de persoane şi nouă entităţi sunt acuzate de faptul că au contribuit la programul înarmării nucleare, rachetelor balistice şi altor tipuri de armament de distrugere în masă dezvoltate de Republica Democratică Coreea (RPDC).

”Sancţiunile impuse de UE RPDC sunt cele mai dure din toate ţările. Ele au fost adoptate ca răspuns faţă de activităţi de dezvoltare a armamentului nuclear şi rachetelor balistice ale ţării, care sunt contrare multor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU”, a precizat într-un comunicat Consiliul European, instanţa care reprezintă statele membre UE.

Sancţiunile impuse de UE Phenianului sunt reexaminate anual.

80 DE PERSOANE ŞI 75 DE ENTITĂŢI SANCŢIONATE DE ONU

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a insistat marţi asupra faptului că arsenalul nuclear nord-coreean este garantul securităţii sale.

”Securitatea noastră naţională şi viitorul nostru vor fi asigurate pentru eternitate”, a declarat el cu ocazia marcăriia 67 de ani de la armistiţiul Războiului Coreei (1950-1953).

”UE a transpus toate rezoluţiile pertinente ale Consiliului de Securitate al ONU şi a implementat propriul regim de sancţiuni, autonom, vizând RPDC, care completează şi consolidează sancţiunile adoptate de ONU”, precizează Consiliul în comunicat.

ONU a impus sancţiuni unui număr total de 80 de persoane şi 75 de entităţi.

”UE şi-a exprimat în mai multe rânduri convingerea fermă că o pace durabilă şi o dezarmare nucleară a peninsulei coreene trebuie să fie realizate prin mijloace paşnice şi că procesul diplomatic trebuie să fie continuat ca singurul mijloc de realizare a acestui obiectiv”, subliniază Consiliul.

Războiul Coreei a fost oprit de un armistiţiu şi nu de un tratat de pace, ceea ce înseamnă că cei doi vecini se află în continuare în stare de război.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.