Ucraina a semnat miercuri cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) un parteneriat - pe o perioadă de patru ani -, privind o consolidare a instituţiilor ucrainene, a luptei împotriva corupţiei şi atragerii unor investiţii în domeniul privat - în vederea unei favorizări a aderării Kievului la această organizaţie din care parte ţări dezvoltate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest parteneriat a fost anunţat oficial miercuri de către secertarul general al OCDE Mathias Cormann şi premierul ucrainean Denîs Şmîhal, care a asitat prin videoconferinţă la o reuniune ministerială a instituţiei, la Paris.

Acordul - catalogat drept un ”program de ţară” - ”urmează să prezinte programul Ucrainei în domeniul reformelor, redresării şi reconstrucţiei”, anunţă într-un comunicat OCDE.

El ”va ajuta Ucraina să avanseze pe calea aderării la OCDE şi Uniunea Europeană (UE), la care aspiră”, se arată în comunicat.

Kievul este angajat într-un dialog în vederea unei aderări la OCDE începând din octombrie 2022, un proces preliminar pe calea unei aderări depline la această instituţie din care fac parte 36 de ţări dezvoltate, şi care impune criterii stricte în domeniul transparenţei fiscale, corupţiei şi o deschidere a economiei.

Acest ”program de ţară” urmează să pună accentul asupra unei ”consolidări a instituţiilor şi guvernanţei, o continuare a luptei împotriva corupţiei, o atragere de investitori în domeniul privat şi o extindere a bazelor necesare în vederea asigurării stării de bine pe termen lung a populaţiei”, a subliniat miercuri Mathias Cormann.

El ”va facilita, de asemenea, aderarea (Ucrainei) la UE”, a insistat el, în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere UE să deschidă negocieri de aderare în acest an, în pofida războiului.

OCDE - moştenitoarea organizaţiei înfiinţate cu scopul de a gestiona ajutorul american şi canadian acordat Europei la ieşirea din al Doilea Război Mondial - vizează cooperarea internaţională şi promovarea unor politici publice în favoarea prosperităţii în cadrul economiei de piaţă, educaţiei şi luptei împotriva evaziunii fiscale, între altele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.