O pedeapsă de 7 ani şi jumătate de închisoare a fost pronunţată împotriva unui suporter „ultra” al clubului argentinian Newell's Old Boys din Rosario, pentru ameninţările aduse lui Angel di Maria în 2024, cu scopul de a-l intimida în contextul întoarcerii sale în Argentina, la sfârşitul carierei, informează AFP.
Sergio Di Vanni, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnat de un tribunal din Rosario (nord-est) pentru că a comandat acte de intimidare îndreptate împotriva familiei jucătorului, cu scopul de a-l descuraja „să se întoarcă din străinătate pentru a juca la un club rival”, potrivit hotărârii judecătoreşti la care a avut acces AFP.
Campion mondial cu Argentina, Di Maria juca la acea vreme, în martie 2024, la Benfica (POR), dar avea în vedere o revenire la clubul care l-a format, Rosario Central. Revenire care s-a concretizat în cele din urmă în 2025. Rosario Central şi Newell's Old Boys, clubul la care a jucat Messi în copilărie, sunt cele două mari cluburi şi rivale istorice din Rosario, al treilea oraş ca mărime al ţării.
Focuri de armă
Ameninţările au constat, în special, în focuri de armă însoţite de mesaje ameninţătoare în apropierea cartierului privat Funes, din periferia oraşului Rosario, unde Di Maria deţine o reşedinţă.
De asemenea, în faţa unei agenţii imobiliare conduse de sora sa fusese aruncată „un cap de porc cu un glonţ în frunte şi un bilet în care se spunea că, dacă mă întorc la (Rosario) Central, următorul cap va fi al fiicei mele Pia”, declarase la acea vreme Di Maria pentru postul de televiziune Rosario 3.
Pe lângă Di Vanni, o femeie de 25 de ani, Belen Gutiérrez, considerată executantă, a fost condamnată în iunie la 3 ani şi jumătate de închisoare, în cadrul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Un al treilea suspect se află în arest preventiv. Cei doi, potrivit acuzării, ar fi fost angajaţi pentru 4 milioane de pesos (aproximativ 2.600 de dolari).
Faptele, potrivit acuzării, au avut ca fundal luptele pentru supremaţie din rândul grupării de ultras de la Newell's. Condamnarea lui Di Vanni se referă şi la alte infracţiuni, legate de participarea sa la gruparea de ultras.
Di Maria, în urma ameninţărilor, renunţase iniţial să se întoarcă să joace în Argentina, pentru binele familiei sale. În cele din urmă, s-a hotărât să o facă şi, la 38 de ani, de două sezoane aduce bucurie echipei Rosario Central, care a fost încoronată campioană la sfârşitul anului 2025.



























