Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump, le-a cerut miercuri bolnavilor aflaţi în stadiu terminal să "reziste până în noiembrie”, pentru a putea vota pentru el la alegeri, relatează Newsweek.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Magnatul imobiliar a făcut această declaraţie la un miting electoral din Nevada, înainte de scrutinul considerat unul dintre cele mai importante din istoria Statelor Unite.

"Nu îmi pasă cât de bolnav eşti. Nu îmi pasă dacă tocmai ai venit de la medic şi ţi-a dat cea mai rea progonoză, adică s-a terminat. Nu contează. Rezistă până pe 8 noiembrie. Ieşi şi mergi la vot”, a spus el.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

“Şi atunci vom spune cu toţii ‘Te iubim şi ne vom aminti mereu de tine’. Ieşi şi mergi la vot”, a adăugat el.

Campania lui Trump a fost marcată de numeroase declaraţii controversate, despre  femei, mexicani (pe care i-a numit „violatori”) şi musulmani (cărora vrea să le interzică accesul în ţară). El este suspectat, ţn prezent, că nu a plătit impozite timp de până la 18 ani. Mogulul a spus că, dacă este aşa, este “genial”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.