Donald Trump a afirmat luni că Ucraina şi Rusia s-au angajat să nu-şi mai atace reciproc infrastructurile energetice, la o zi după ce a criticat Kievul pentru atacurile sale asupra rafinăriilor de motorină ruseşti, relatează AFP.
„Ucraina a acceptat să nu mai atace ţinte energetice ruseşti. Rusia a acceptat să facă acelaşi lucru. Creşterea preţului motorinei la nivel mondial este cauzată în principal de războiul dintre Rusia şi Ucraina, şi nu de Iran”, a afirmat preşedintele american pe platforma sa Truth Social.
Şi duminică Donald Trump făcuse o afirmaţie asemănătoare. El îi ceruse lui Volodimir Zelenski să înceteze atacurile asupra rafinăriilor de motorină din Rusia, în contextul creşterii vertiginoase a preţurilor la pompă şi a unei penurii ce afectează întreaga lume. „Am discutat cu domnul Zelenski despre acest lucru. Există o mulţime de alte ţinte. Nu atingeţi motorina. Asta afectează întreaga lume”, a spus el. Penuria globală „nu este cauzată de Orientul Mijlociu, ci de ceea ce se întâmplă între Rusia şi Ucraina”, a adăugat Trump.



























