USR şi PNL solicită înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă ”Mykonos-Nordis” / Ar urma să stabilească împrejurările în care au fost organizate şi desfăşurate deplasările private, dar şi criteriile de selecţie a participanţilor şi costurile

USR şi PNL solicită conducerii Camerei Deputaţilor înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă ”Mykonos-Nordis” care să ancheteze atât zborurile Nordis, cât şi zborurile de lux recente către Mykonos şi Nisa, la care au participat judecătorul CCR Cristian Deliorga, politicieni, preşedintele Tribunalului Constanţa, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi un om de afaceri condamnat pentru constituirea de grup infracţional organizat.

”PSD suferă încă de Nordis. La doi ani după zborurile în avioane private pe banii clienţilor păgubiţi, PSD nu s-a dezbărat de socialismul de caviar, doar încearcă să-l ascundă. Este nevoie să aflăm cu toţii adevărul. Cine a suportat cheltuielile deplasărilor? Care au fost interesele care au stat la baza acoperirii acestor costuri? Cât de imparţial mai este judecat un inculpat care merge în vacanţă cu cel care îl judecă? Toate aceste întrebări trebuie să-şi primească răspuns public, în Parlament”, a declarat, luni, Diana Stoica, lidera grupului USR din Camera Deputaţilor, citată într-un comunicat de presă comun transmis de PNL şi USR.

Potrivit documentului citat, Comisia parlamentară trebuie să stabilească, printre altele, împrejurările în care au fost organizate şi desfăşurate deplasările private către Mykonos şi Nisa, inclusiv zborurile Nordis.

Totodată, trebuie clarificate criteriile de selecţie a participanţilor, costurile (cu transportul, cazarea, mesele, transferurile şi alte activităţi) şi identitatea celor care au acoperit aceste costuri.

”Nu vorbim despre simple vacanţe private atunci când la bord se află parlamentari, demnitari şi judecători ai Curţii Constituţionale. Aceste deplasări trebuie lămurite până la capăt: cine le-a organizat, cine a plătit, cine a invitat şi ce interese au avut cei care au suportat costurile. Parlamentul trebuie să verifice dacă în spatele acestor zboruri există o reţea de privilegii şi favoruri acordate unor persoane care ocupă funcţii publice. O funcţie publică nu poate fi folosită ca monedă de schimb şi nu poate veni la pachet cu beneficii oferite de oameni de afaceri şi cu obligaţii care se întorc, mai devreme sau mai târziu, în zona deciziei publice. Românii nu mai pot fi păcăliţi cu promisiuni de integritate şi transparenţă, în timp ce faptele spun altceva. Dacă ancheta va arăta încălcări ale legii sau ale obligaţiilor de integritate, cei responsabili trebuie să răspundă", transmite Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL.

De asemenea, potrivit datelor transmise de către cele două formaţiuni, Comisia ar urma să analizeze dacă sunt lacune legislative şi instituţionale în ceea ce priveşte finanţarea călătoriilor, declararea beneficiilor, prevenirea conflictelor de interese şi verificarea respectării obligaţiilor de integritate.

După caz, comisia va formula recomandări pentru completarea legislaţiei.

”Oricât de mult s-ar împotrivi PSD-AUR, USR şi PNL vor continua să facă toate demersurile pentru a devoala reţeaua paralelă de putere şi de corupţie creată în România în ultimii 35 de ani. Este inacceptabil ca, în timp ce oamenii de rând sunt nevoiţi să dea dovadă de responsabilitate şi să strângă cureaua, social-democraţii de caviar să-şi numere - în total dispreţ faţă de cetăţeni şi fără să dea vreo socoteală - vilele, ceasurile şi hainele scumpe, cutiile de pantofi cu bani şi zborurile cu avioane private”, se mai arată în comunicatul de presă PNL – USR.

În presă au apărut informaţii despre două zboruri cu avioane private care au transportat, la începutul lui iulie 2026, la doar câteva zile distanţă, un judecător constituţional, politicieni şi oameni de afaceri - unii dintre ei cu probleme penale. Operate de Toyo Aviation, cele două zboruri au avut destinaţii exclusiviste: Nisa şi Mykonos.

Potrivit Pressone, cele 13 persoane de la bordul aeronavei de tip Embraer Legacy 600, care au zburat spre insula grecească Mykonos sunt Cristian Deliorga, judecător al Curţii Constituţionale, Marius Cătălin Croitoru, preşedintele Tribunalului Constanţa, Petre-Florin Manole, fost ministru al Muncii, Victor Ponta, deputat şi fost prim-ministru, István-Loránt Antal, senator UDMR, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Ovidiu Ioan Silaghi, secretar general al CCIR şi fost ministru al Transporturilor, Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Gruia Stoica, proprietarul grupului Grampet, condamnat definitiv pentru trafic de influenţă, Gabriel Daraban, fratele lui Mihai Daraban şi director comercial al companiei de stat Oil Terminal, Ion Virgil Lixandru, om de afaceri din Constanţa, fost consilier local şi Florin Cârstocea, om de afaceri din Constanţa.

La începutul anului au apărut informaţii că Sorin Grindeanu şi Marcel Ciolacu ar fi zburat în avioane plătite de compania Nordis.  

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră