Fermierii protestează marţi în faţa Guvernului. Sunt pregătiţi să stea mai multe zile în Capitală şi spun că nu se tem de amenzi / Anunţul Jandarmeriei

Fermierii protestează marţi în faţa Guvernului. Sunt pregătiţi să stea mai multe zile în Capitală şi spun că nu se tem de amenzi / Anunţul Jandarmeriei

Fermierii protestează marţi faţa Guvernului, fiind aşteptat un număr mare de agricultori din toate sectoarele, de la apicultură, cultura mare, până la crescători de ovine, care vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la situaţia dificilă în care se află zootehnia românească, dar şi agricultura. Jandarmeria Capitalei precizează că manifestaţia nu a parcurs procedura privind autorizarea adunărilor publice şi anunţă că va organiza filte, recomandând participanţilor ”să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial”

Crescătorii de ovine, afectaţi puternic de blocarea exporturilor de animale, care riscă să se prelungească, spun că au pregătit o listă de revendicări pe care vor să o transmită la Guvern, anunţând că sunt pregătiţi să stea la Bucureşti atât cât trebuie pentru rezolvarea revendicărilor.
„Confirm ceea ce am promis, plecăm la Bucureşti, azi 14 septembrie, pentru mâne, 15 septembrie, la Guvernul României, dragii mei....Ne-a ajuns cuţitul la os demult, am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat de câte documente am făcut către statul român, către autorităţile statului român, iar producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocura, nu a actualei conduceri, ci şi a fostei conduceri. Pe noi au dat cu biciul în continuu, noi, ţăranii români, adică cultura mare, tot ce înseamnă producătorii de hrană am ajuns bătaia de joc a autorităţilor care fac legi cu  femeile de servici şi cu trădătorii din sector de la noi”, spune într-o postare pe Facebook, luni după-amiază, Ionică Sterp din Bihor, unul dintre liderii crescătorilor de ovine care a anunţat că susţine necondiţionat acest protest.
Protestul nu este autorizat de nicio asociaţie de fermieri, iar informaţiile despre organizarea lui au circulat pe reţelele de socializare de câteva săptămânii. Aceasta înseamnă că participanţii la manifestaţie vor veni în mod indepent, practic „pe persoană fizică”, asumându-şi riscul să fie amendaţi.
De altfel, Sterp spune că a fost sunat de mai mulţi fermieri care susţin că se tem să participe la protest din cauza urmărilor, agricultorii declarând că există presiuni, inclusiv din partea unor  lideri de asociaţii, să nu plece la Bucureşti. Oierul afirmă că în ceea ce îl priveşte îşi asumă „amenda”, fiind dispus să stea în stradă şi o săptămână dacă trebuie.
„Mâine dimineaţă, în data de 15  septembrie o să fiu lângă Guvern. Mesajul nostru este foarte clar: să nu mai omoare animalele, le iau animalelele din curte de la oameni, le omoară şi nu le despăgubesc. Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem. Mâine, la ora 10, depunem o cerere cu 15 solicitări pentru ziua de 16 septembrie, la ora 10, adică nu plecăm pentru o zi la Bucureşti, plecăm pentru mai multe zile. Vrem să fim solidari şi cu ală mic cu mierea de albine, şi cu ăla cu legumicultura, şi cu ăla cu cultura mare, pentru că la toţi le-a ajuns cuţitul la os”, afirmă oierul în postare.
La rândul lui, Daniel Petrescu, un crescător de ovine din Argeş, declara în urmă cu câteva zile legat de protestul de la Bucureşti că nicio asociaţie a fermierilor nu a luat autorizaţie pentru manifestaţie, aceasta fiind „o adunare a tuturor claselor sociale, în special a noastră, a fermierilor”.
„Rugăminte mare, noi, ciobanii, care ne întâlnim acolo, nu vă îndemn la nimic rău, fiecare ştie ce are de făcut în sinea lui.(..).. un protest spontan există în lege pe care oricine poate să-l creeze şi oricine poate să-l susţină”, le-a transmis Petrescu fermierilor.
Anterior, Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine "Romovis" a transmis că nu este iniţiatorul protestului, precizând că participarea la manifestaţie reprezintă o decizie individuală, asumată în nume propriu.
Revendicările oierilor
Printre revendicările fermierilor se numără demisia preşedintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, din cauza modului în care a gestionat focarele de pestă sau variolă ovină şi care a dus la blocarea exporturilor de animale vii de către UE. De asemenea, fermierii sunt nemulţumiţi şi de planul de măsuri transmis recent de ANSVSA la Bruxelles, care prevede vaccinarea animalelor, cu care nu sunt de acord. Nu în ultimul rând, faptul că oierii n-au primit despăgubirile pentru animalele sacrificate constituie un alt motiv de nemulţumire.
Pe 30 iulie, fermierii au mai protestat în faţa sediului ANSVSA, cerând demisia lui Alexandru Bociu, preşedintele instituţiei, după care au mers la Guvern.
 
ANUNŢUL JANDARMERIEI
 
Luni, după-amiază, Jandarmeria Capitalei a anunţat că, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice şi protecţia participanţilor la adunarea publică ce se va desfăşura marţi, 15 septembrie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, printre care instituirea de filtre pentru controlul corporal şi al bagajelor.
”Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru a asigura ordinea publică şi protecţia participanţilor la adunarea publică ce se va desfăşura mâine, 15 septembrie 2026, în Bucureşti. În acest context, în vederea desfăşurării fără riscuri în planul ordinii şi siguranţei publice a manifestaţiei, subliniem importanţa existenţei unui dialog şi a unei bune colaborări între participanţi şi forţele de ordine. Facem precizarea că, la locul de desfăşurare a activităţii, Jandarmeria Capitalei va avea echipe de dialog cu veste inscripţionate, de culoare albastră, care au rolul de asigura dialogul permanent cu participanţii la această adunare publică. În funcţie de numărul participanţilor, traficul rutier în Piaţa Victoriei poate fi restricţionat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei”, a transmis Jandarmeria.
De asemenea, instituâia menţionează că este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel (inclusiv cuţite, bricege ş.a.), materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.
”Totodată, subliniem faptul că, din raţiuni de siguranţă publică, forţele de ordine nu vor permite accesul la adunarea publică al persoanelor care au asupra lor obiecte contondente folosite de anumite categorii socio-profesionale care şi-au anunţat participarea la protest. Din raţiuni de siguranţă publică, recomandăm participanţilor să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase. Pentru prevenirea unor situaţii de risc, pe traseele care converg către locul de desfăşurare a adunării publice vor fi instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor efectua controlul corporal şi al bagajelor. Această măsură are un caracter preventiv şi este adoptată pentru protecţia şi siguranţa tuturor participanţilor şi a celorlalţi cetăţeni. Sub un alt aspect, forţele de jandarmerie, poliţie şi alte autorităţi cu atribuţii în contextul acestei adunări publice vor institui filtre la intrările în municipiul Bucureşti, pentru a verifica legalitatea transporturilor de animale şi produse agroalimentare”, anunţă Jandarmeria.
Jandarmeria Capitalei subliniazăcă va delimita o zonă de siguranţă pe care jurnaliştii o vor putea folosi.
”De asemenea, în scopul evitării unor eventuale incidente, recomandăm tuturor jurnaliştilor prezenţi să solicite jandarmilor protecţie, în situaţia părăsirii locului special constituit pentru aceştia”, notează instituţia.
Totodată, precizează că manifestaţia nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 (*republicată*) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice.
”Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această adunare publică, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial. În situaţia apariţiei unor persoane sau grupuri de persoane cu comportament agresiv, rugăm participanţii de bună-credinţă să se delimiteze de acţiunile acestora şi să indice de îndată zona lor de manifestare forţelor de ordine prezente la faţa locului, în vederea luării măsurilor legale care se impun.”, mai arată instituţia.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră