Suspectul în luarea unor ostatici într-un magazin Apple Store din Piaţa Leidseplein, una dintre principalele pieţe din Amsterdam, un bărbat în vârstă de 27 de ani, originar din oraş, care a cerut suma de 200 de milioane de euro în criptomonede, a fost transportat ”grav rănit” la un spital, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ostaticul şi patru persoane care se ascundeau într-un dulap - fără ca suspectul să ştie - se află în siguranţă şi par sănătoşi, au confirmat autorităţile din Amsterdam în noaptea de marţi spre miercuri, într-o conferinţă de presă.

Această luare de ostatici i-a ţinut cu sufletul la gură - timp de aproape cinci ore - pe locuitorii din jurul Pieţei Leidseplein, un loc în centrul Amsterdamului, frecventat atât de către locuitori, cât şi de către turişti, atraşi de numeroase baruri şi cafenele.

Poliţia din Amsterdam a primit marţi, către ora locală 17.30 (18.30, ora României), informaţii cu privire la un posibil atac al unui bărbat înarmat într-un magazin.

Primii agenţi trimişi la faţa locului au fost vizaţi de tiruri cu o armă automată, a anunţat şeful poliţiei.

Imagini au sugerat că suspectul, înarmat cu o armă de foc ar fi putut să poarte o vestă explozivă.

Multe persoane au putut să părăsească clădirea, însă bărbatul a luat în mod direct o persoană ostatică - un client britanic în vârstă de 44 de ani, potrivit presei locale.

Suspectul a cerut 200 de milioane de euro în criptomonede în schimnul eliberării clădirii ş a ameninţat că se aruncă în aer.

Piaţa în care se află magazinul a fost încercuită şi izolată rapid, iar cafenele şi teatre au fost închise.

Persoane prezente la faţa locului la începutul luării de ostatici au fost îndemnate să se retragă în cafenele, potrivit ordinelor poliţiei, iar presa a fost ţinută la distanţă.

Peste 70 de persoane au fost evacuate din clădirea în care se află Apple Store, a estimat şeful Poliţiei din Amsterdam Frank Paauw.

Însă patru persoane nu au putut să părăsească magazinul şi s-au refugiat într-un dulap, la parter.

Bărbatul luat ostatic a cerut apă, către ora locală 22.30 (23.30, ora României), cu acordul poliţiei.

El a ieşit din clădire şi a rupt-o la fugă, urmat rapid de către autorul luării de ostatici, care a fost lovit şi trântit imediat de către un vehcul al forţelor de ordne.

Poliţia l-a examinat cu ajutorul unui robot pe bărbat, lungit în stradă, şi a constatat că ”nu avea explozivi pe corp”, au anunţat forţele de ordine pe Twitter.

Tânărul, grav rănit, a fost condus apoi la spital. Nu existau veşti cu privire la starea sănătăţii suspextului.

Anchete eau în curs.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.