Statele Unite au impus miercuri sancţiuni financiare unui număr de cinci nord-coreeni care au legături cu programul armamentului de distrugere în masă, în urma unor ultime tiruri de rachete balistice, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ultimele tiruri de rachetă ale Coreei de Nord constitue noi probe ale faptului că ea continuă să-şi dezvolte programele interzise, în pofida unor îndemnuri ale comunităţii internţaonale în favoarea dplomaţiei şi dezarmării nucleare”, denunţă într-un comunicat subsecretarul Trezoreriei americane Brian Nelson.

Cele cinci persoane vizate de aceste sancţiuni sunt prezentate ca fiind ”responsabile de faptul că au furnizat” Coreei de Nord bunuri destinate ”programelor de armament de distrugere în masă şi rachete balistice”.

Unul dntre cei cinci, Choe Myong Hyon, este instalat în Rusia şi are legături cu o instituţie nord-coreeană sancţionată deja cu privire la implicarea acesteia în dezvoltarea unor arme în această ţară izolată.

Ceilalţi patru - Sim Kwang Sok, Kim Song Hun, Kang Chol Hak şi Pyon Kwang Chol - au legături cu aceeaşi instituţie şi sunt instalaţi în China.

PROLIFERARE

În paralel, Trezoreria americană l-a sancţionat pe nord-coreeanul O Yong Ho, pe rusul Roman Anatolievici Alar şi entitatea rusă Parsek cu prvire la ”activităţi sau tranzacţii care au contribuit material la proliferarea armamentului de distrugere în masă” în Coreea de Nord.

Eventuale active ale tuturor acestor persoane în Statele Unite sunt blocate, iar accesul acestora la sistemul financiar american urmează să fie blocat.

Phenianul a anunţat că a efectuat cu succes, săptămâna aceasta, un test al unei rachete hipersonice - al treilea din septembrie încoace.

Washingtonul a condamnat tirul de marţi, subliniind că încalcă rezoluţii ONU şi constituie o ”ameninţare” la adresa ”comunităţii internaţionale”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.