SUA cer, la negocieri tripartite cu Rusia şi Ucraina, Abu Dhabi, un ”nou” cadru de securitate care să includă Europa. Rusia a tras o rachetă balistică şi 162 de drone către Ucraina înaintea întâlnirii

Negocieri între Kiev şi Moscova, mediate de Washington, au început marţi, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), după luni de întrerupere, cu speranţa unor progrese către o soluţionare a Războiului din Ucraina şi, potrivit Statelor Unite, cu speranţa unui ”nou” cadru de securitate care să includă Europa, relatează AFP.

În deschiderea acestei întâlniri - prima din februarie şi care urmează să continue miercuri -, delgaţiile Rusiei şi Ucrainei s-au aşezat faţă în faţă, în prezenţa emisarilor americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, potrivit AFPTV.

”Sperăm să ajungem la o pace durabilă în Ucraina”, a declarat în deschiderea negocierilor, la Abu Dhabi, şeful delegaţiei ucrainene, Rustem Umerov.

KUSHNER CERE ”ZECI DE ANI, SECOLE DE PACE”

Emisarul american Jared Kushner a cerut un ”nou” cadru al securităţii în Ucraina şi Rusia, dar şi în Europa, care să asigure ”zeci de ani, chiar secle de pace”.

Partea rusă a avut o poziţie asemănătoare.

Rezolvarea Războiului din Ucraina ”este doar un element” al dezbaterii, al cărei ”obiectiv ultim este crearea unei arhitecturi a securităţii globale şi indivizibile a întregului continent”, a declarat o sursă din delegaţia rusă.

Preşedintele american Donald Trump - care a criticat aprig Kievul în ultimele săptămâni şi care este acuzat de faptul că vrea să privilegieze o cooperare economică cu Kremlinul -, preconiza joi ”un acord foarte mare” cu Rusia privind Ucraina, care ar putea ”să înglobeze întreaga Europă”.

Kievul şi europenii au reacţionat împotriva acestor declarţii vagi şi s-au declarat împotriva oricărui acord încheiat pe la spatele lor.

Un semn de scepticism este faptul că un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că Kievul nu are ”aşteptări particulare”.

”Vom vedea cum vor evlua lucrurile la faţa locului”, a declarat el sub protecţia anonimatului.

Germania a estimat că ”Trebuie să vedem acum dacă Rusia este cu adevărat pregătită să negocieze în moc serios”.

Un oficial american s-a declarat, sub protecţia anonimatului, ”prudent optimist”.

El a apeciat că Kievul, la fel ca Moscova, ”au arătat un pic de supleţe în privat” în privinţa poziţiilor lor.

RUSIA ÎNCEARCĂ SĂ ÎNLĂTURE EUROPA DE LA NEGOCIERI

Înaintea începerii acestor negocieri trilaterale, echipa ucraineană s-a întâlnit cu emisarii americani şi reprezentanţi ai Regatului Unit, Uniunii Europene (UE) şi NATO, pentru a-şi ”alinia” poziţiile, a anunţat Rustem Umerov.

”Lucrăm mână în mână cu ucrainenii”, a declarat o sursă de la Palatul Elysee.

”Nu poate exista o soluţie durabilă în Ucraina fără să se ţină cont de securitatea europeană şi nici acord privind securitatea în Europa fără europeni”, a subliniat această sursă de la preşedinţia franceză.

Rusia încearcă să înlăture Europa de la negocieri, iar majoritatea liderilor europeni au avut puţine, dacă niciun contact cu preşedintele rus Vladimir Putin din 2022 încoace.

Kremlinul se opune oricărei desfăşurări de trupe europene de menţinerea păcii.

Pe teren, Rusia continuă să bombardeze intensiv Ucraina şi să atace din nou - de peste o lună - reţeaua energetică ucraineană, alimentând temeri cu privire la o nouă iarnă fără încălzire, apă curentă şi electricitate a unor milioane de ucraineni.

În noaptea de luni spre marţi, Rusia a tras o rachetă balistică şi 162 de drone către Ucraina, potrivit Kievului.

Un rar motiv de optimism este faptul că un armistiţiu recent în regiunea Herson - promovat de către Prima Doamnă americană Melania Trump - a permis evacuări umanitare şi - un fapt excepţional - a fost respectat de ambele tabere.

După acest ”precedent foarte pozitiv”, Kievul ar putea să ceară o ”dezescaladare” prin ”intermediul unor asemenea armistiţii locale”, estimează un analist ucrainan, Volodimir Fesenko.

Însă, până în pezent, Moscova a refuzat orice armistiţiu prelungit pe tot frontul, susţinînd că acest lucru ar permite Kievului să se consolideze.

Ultimele runde de negocieri directe au codus doar la schimburi de prizonieri şi de cadavre de militari ucişi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră