Statele Unite au intrat într-o ”nouă fază” a epidemiei covid-19 - de-acum foarte răspândită pe teritoriul american, unde virusul s-a soldat cu 154.834 de morţi şi 4,6 milioane de contaminări -, a anunţat o consilieră a Casei Albe Deborah Birx, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am intrat într-o nouă fază”, a declarat Brix, care conduce Grupul de lucru (Task Force) însăcrinat cu virusul la preşedinţia americană.

”Ceea ce vedem azi este diferit faţă de martie şi aprilie”, a declarat ea la CNN, subliniind că măsurile impuse local în vederea opririi contagiunii încep să aibă efect.

Virusul s-a ”răspândit extraordinar. El este prezent atât în zonele rurale, cât şi urbane”, a declarat ea,, avertizându-i ”pe toţi cei care trăiesc în zonele rurale” că ”nu sunt la adăpost sau protejaţi de acest virus”.

Respectarea unor măsuri sanitare precum purtarea măştii, măsurile de igienă şi distanţarea socială este crucială, a insistat Brix.

Statele Unite au înregistrat duminică 47.508 de contaminări cu noul coronavirus şi 515 decese din cauza covid-19, potrivit unui bilanţ zilnic realizat de Universitatea Johns Hopkins.

Bilanţul total al apidemiei a crescut la peste 4,6 milioane de contaminări şi 154.834 de morţi în Statele Unite - cea mai afectată ţară din lume de covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.