NATO pune Rusia în gardă, marţi, împotriva oricărei tentative de a folosi armament chimic în Ucraina şi îşi consolidează apărarea pe flancul de est - prin plasarea unor sisteme antirachetă de tip Patriot în Polonia şi Slovacia, anunţă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Rusia lansează acuzaţii absurde cu privire la laboratoare biologice şi armament chimic în Ucraina. Aceasta este o munciună în plus. Însă noi suntem îngrijoraţi de faptul că Moscova ar putea organiza o operaţune clandestină, sub un steag fals, inclusiv, eventual, armament chimic”, denunţă norvegianul Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă, înaintea unei reuniuni, miercuri, a miniştrilor Apărării din NATO.

”Folosirea armamentului chimic ar fi o încălcare a Tratatului interzicerii armamentului chimic, pe care Rusia l-a semnat”, avertizează Stoltenberg.

”Rusia a folosit deja, în trecut, agenţi chimici împotriva unor opozanţi politici”, subliniază el.

”Crearea unui pretext în vederea folosirii unei arme chimice este inacceptabilă. Preţul ar fi prea mare, însă nu vreau să speculez asupra răspunsului militar al NATO”, insită secretarul general al NATO.

”Suntem în măsură aă organizăm un summit din scurt”, a anunţat el.

Stoltenberg a anunţat ulterior un summit extraordinar NATO, în contextul unei vizite a preşedintelui american Joe Biden la Bruxelles, la un summit UE, prevăzut la 24-25 martie.

NATO şi-a consolidat apărarea pe flancul de est prin activarea - pentru prima oară - a Forţei de Reacţie Rapidă şi desfăşurarea unor sisteme antirachetă de tip Patriot în Polonia, iar prin Germania şi Olanda în Slovacia, a amintit Stoltenberg.

”Sute de mii de militari se află în stare de alertă, iar peste 100.000 de militari americani sunt prezenţi în Europa”, a precizat el.

”Acesta este răspunsul imediat pe care Alianţa (Nord-Atlantică) l-a dat ameninţării ruse prin Războiul din Ucraina”, a subliniat Stoltenberg.

”Miniştrii Apărării (din NATO) urmează să adopte miercuri decizii în vederea unor măsuri concrete pe termen mai lung, precum trimiterea unor întăriri semnificative, prepoziţionarea unor materiale, desfăşurarea unor sisteme de apărare aeriană şi cibernetică”, a anunţat secretarul general al NATO.

”Comandamentele militare ale Alianţei urmează să primească un mandat în vederea pregătirii opţiunilor la summitul NATO de la 29-30 iunie, la Madrid”, a precizat Stoltenberg.

”Însă o consolidare a apărărilor înseamnă cheluieli militare”, avertizează el.

Toate statele membre NATO s-au angajat să aloce 2% din PIB cheltuielilor militare la orizontul lui 2024.

În 2021, în ”clubul 2%” se aflau zece state membre, dintre care opt sunt state membre UE.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.