Washingtonul şi Moscova vor negocia la 10 ianuarie despre tensiunile privind Ucraina şi probleme de control al armamentului nuclear, a spus pentru AFP un purtător de cuvânt de la Casa Albă însărcinat cu probleme de securitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Statele Unite sunt dornice să se angajeze într-un dialog cu Rusia”, a afirmat acest purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională. 

O reuniune între Rusia şi NATO ar putea avea loc pe 12 ianuarie, urmată pe 13 ianuarie de o întâlnire între Rusia şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), din care fac parte Statele Unite, a adăugat purtătorul de cuvânt. 

„Atunci când ne vom aşeza să discutăm, Rusia îşi va putea pune pe masă îngrijorările şi noi pe ale noastre, în special activităţile Rusiei”, a declarat el. 

Convorbirile bilaterale din 10 ianuarie vor avea loc în casrul dialogului strategic de securitate lansat de preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin la summitul de la Geneva, în iunie. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.