Premierul britanic în exerciţiu Keir Starmer a promis miercuri să îi ofere ”toată susţinerea” sa succesorului său Andy Burnham, în ultima sesiune de interpelări în Parlament, marcată de emoţie, umor şi aluzii fotbalistice, relatează AFP.
"Îi voi acorda toată susţinerea mea succesorului meu. Vreau ca acest Guvern laburist să fie încununat de succes", a declarat Keir Starmer, care a demisionat la 22 iunie, după luni de presiuni din partea taberei sale laburiste.
Devenit nepopular din cauza unei serii de gafe şi viraje - pe fondul crizei costului traiului -, Keir Starmer va fi rămas în post doar doi ani.
El urmează să-i predea ştafeta, vineri, la conducerea Partidului Laburist şi puterea la Downing Street fostului primar al Greater Manchester Andy Burnham, o personalitate mai charismatică şi un comunicator abil.
Premierul demisionar, care a ajuns la putere în iulie 2024, după 14 ani de guverne conservatoare, şi-a apărat din nou bilanţul şi a subliniat că este "mândru să lase ţara într-o stare mai bună decât a găsit-o".
El a fost salutat de către deputaţii reuniţi în Camera Comunelor la această întâlnire săptămânală de neocolit a vieţii democratice britanice, de obicei teatrul unor dueluri oratorice între şeful Guvernului şi opoziţie.
De această dată s-au schimbat amabilităţi şi glume, mai ales pe tema fotbalului, cu doar câteva ore înaintea semifinalei Cupei Mondiale din 2026 între Anglia şi Argentina.
"Puţin îmi pasă de scorul din această (miercuri) seara, atât timp cât câştigăm", a declarat, vizibil destins, Keir Starmer, de obicei cunoscut prin stilul său auster de jurist.
Un fan al Clubului londonez Arsenal, el a precizat că are întâlnire cu televizorul la ora locală 20.00 (22.00, ora României), pentru a se uita la meci.
Inclusiv şefa opoziţiei conservatoare Kemi Badenoch a adoptat un ton îndulcit faţă de adversarul său obişnuit.
Ea a avertizat, însă, că o schimbare a premierului, aşa cum s-a întâmplat adesea în ultimii ani de putere ai conservatorilor, nu este o "soluţie minune".
"S-ar putea ca dificultăţile Partidului Laburist să nu facă altceva decât să înceapă", a declarat ea.
"Pentru a rezolva problemele fundamentale ale acestei ţări, va trebui să se ia decizii dificile", a avertizat ea.
La patru ani după ce fostul premier conservator Boris Johnson spunea în acelaşi loc "Hasta la vista, baby", Keir Starmer şi-a încheiat ultima sesiune de interpelări cu un răsunător "Goodbye".
"Este sfârşitul carierei mele politice", a declarat el, în pofida faptului că intenţionează să rămână deputat, pentru moment.
Aşezată alături de el, ministrul Finanţelor Rachel Reeves, care urmează să-şi piardă postul în viitorul Guvern, avea ochii în lacrimi.




























