Spania urmează să trimită Ucrainei patru până la şase tancuri germane de tip Leopard 2A4, dezvăluie miercuri ziarul spaniol El Pais, care citează surse guvernamentale fără să le identifice, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul total depinde de starea tancurilor de luptă aflate în stoc şi de câte alte tancuri vor furniza alte ţări Ucrainei, declară aceste surse cotidianului El Pais.

Contactat de Reuters, un purtător de cuvânt al Ministerului spaniol al Apărării a refuzat să răspundă imediat.

Kievul a primit promisiuni din Occident cu privire la livrarea unor tancuri grele cu care să respingă invazia rusă, în contextul în care armata rusă avansează lent, în favoarea unor eforturi uriaşe în estul Ucrainei.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a dezvăluit marţi că Kievul se aşteaptă să primească 120 până la 140 de tancuri - în primul val -, din partea unei coaliţii de 12 ţări care îl susţin în război.

Kuleba a precizat că îngtre aceste tancuri se află blindate germane de tip Leopard 2, Challenger 2 britanice şi Abrams M1 americane.

Ucraina ”se bazează cu adevărat”, de asemenea, pe trimiterea unor tancuri franceze de tip Leclerc, sublinia şeful diplomaţiei ucrainene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.