Soţul vicepreşedintei americane Kamala Harris, ”Second Gentleman” Doug Emhoff a fost evacuat din Liceul Dunbar High, la Washington, în urma unei alerte cu bombă.
Elevii şi angajaţii liceului au fost de asemenea evacuaţi de urgenţă.
”Cred că toată lumea este în siguranţă. Cllădirea este goală. Nu am alte detalii pentru moment”, declara marţi un purtător de cuvânt al Academiei din Washington unei jurnaliste americane.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
O purtătoare de cuvânt a ”Second Gentleman of the United States” (SGOTUS), Katie Peters, a confirmat că Doug Emhoff se afla în siguranţă şi că insttuţia a fost evacuată.
Ea a mulţumit Secret Service şi Poliţiei din Washington pentru reacţia lor.
Era neclar imediat dacă era vorba despre o falsă alertă cu bombă.
Vizita lui Doug Emhoff avea loc în cadrul ”Black History Month”, care comemorează în februarie istoria diasporei africane.
Liceul Paul Laurence Dunbar, înfiinţat în 1870, a fost prima instituţie publică americană rezervată elevilor de culoare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.