Şeful serviciilor militare daneze de informaţii (FE) Lars Findsen a fost suspendat din funcţie, în urma publicării unui audit potrivit căruia spionajul militar danez a reţinut informaţii sau a efectuat supravegheri ilegale, a anunţat Ministerul Apărării, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Auditul, efectuat de organul de control al serviciilor militare daneze de informaţii, arată că acestea au ”ascuns informaţii esenţiale şi cruciale supervizării şi au furnizat Autorităţii informaţii incorecte” cu privire la probleme legate de colectarea şi divulgarea de informaţii în perioada 2014-2020.

FE ar fi cules în mod ”neautorizat” informaţii despre cetăţeni danezi şi ”nu a cercetat şi nici anchetat mai mult indicii de spionaj”.

În afară de Lars Findsen, şeful serviciilor militare de spionaj din 2015, alţi  doi oficiali de rang înalt au fost suspendaţi din funcţie, în acest scandal.

”Colaboratorii nu merită să fie suspectaţi de infracţiuni”, a declarat Findsen pentru agenţia daneză de presă Ritzau.

Ministrul Apărării Trine Bramsen a cerut într-un comunicat publicat luni, pe site, ”să fie efectuată o anchetă independentă”.

”În colaborare cu serviciile daneze de informaţii şi cu participarea Ministerului Justiţiei, voi stabili cât mai rapid cadrul acestei anchete”, a anunţat ministrul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.