Ministrul Afacerilor Externe al Coreei de Nord, Choe Son Hui, va efectua o vizită în Rusia şi Belarus, a anunţat, duminică, agenţia oficială de presă din Phenian, KCNA, fără a oferi detalii cu privire la calendarul acestor deplasări.
Diplomata va efectua aceste vizite „la invitaţia ministerelor Afacerilor Externe din Rusia şi Belarus”, a precizat KCNA.
Relaţiile dintre Phenian şi Moscova s-au consolidat considerabil de la invazia rusă a Ucrainei în 2022, Coreea de Nord susţinând efortul de război al aliatului său.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întâlnit cu preşedinţii rus Vladimir Putin şi belarus Alexander Lukaşenko în septembrie la Beijing, în marja paradei pentru 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Anunţul acestor vizite diplomatice nord-coreene vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump este aşteptat începând de miercuri în Coreea de Sud, unde va participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).
Republicanul a deschis uşa pentru o nouă întâlnire cu Kim Jong Un, care ar fi o premieră din 2019 şi primul său mandat. La rândul său, liderul nord-coreean condiţionează o posibilă reluare a dialogului de renunţarea de către Washington la cererea sa de demontare a arsenalului nuclear de la Phenian.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







