Secretarul de stat britanic însărcinat cu Transportul Jo Johnson a demisionat vineri, exprimându-şi dezacordul cu privire la acordul privind Brexitul pe care vrea să-l încheie Guvernul Theresei May, pe care-l consideră o ”greşeală teribilă”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mi-a fost tot mai clar că acordul cu privire la retragere, pe cale să fie finalizat, va fi o greşeală teribilă”, scrie într-un comunicat Jo Johnson, fratele mai mic al fostului ministru de Externe Boris Johnson, unul dintre liderii campaniei pro-Brexit, care a demisionat şi el în iulie.

Jo Johnson a îndemnat la organizarea unui nou referendum pe tema plecării din Uniunea Europeană, relatează CNN.

Ţara ”se îndreaptă către un Brexit incoerent, ceea ce ne va încolţi într-o relaţie de subordonare faţă de UE”, a declarat el.

Jo Johnson a făcut, spre deosebire de fratele său mai mare, campanie în favoarea rămânerii regatului în Uniune.

El a îndemnat la organizarea unui nou referendum pentru ca ţara să evite ”vasalitatea” şi ”haosul” pe care le va crea actualul plan al Guvernului, relatează Reuters.

”Marea Britanie se află la marginea cele mari crize de la al Doilea Război Mondial”, a declarat după ce a demisionat Jo Johnson, un fost jurnalist la Financial Times (FT).

El a denunţat negocierile lui May cu privire la Brexit drept ”delirante” şi a apreciat că Guvernul ştie că are de ales între vasalitate şi haos, cel mai grav eşec al statului britanic de la criza din Suez, în 1956.

”Să prezinţi naţiunii o alegere între două rezultate profund neatrăgătoare - vasalitate şi haos - este un eşec al statului britanic la o scală fără precedent de la criza din Suez”, subliniază el într-un comunicat.

”Dat fiind că realitatea Brexitului s-a dovedit a fi atât de diferită de ceea ce s-a promis, lucrul democratic de făcut este să se dea publicului ultimul cuvânt de spus”, adaugă el.

Jo Johnson este cel de-al 14-lea ministru care demisionează din Guvern, după ce May a convocat alegeri anticipate, în iunie 2017, în urma cărora a pierdut majoritatea absolută în Parlament. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.