Justiţia italiană a deschis o anchetă care-l vizează pe Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta), pe care-l suspectează de faptul că a folosit în mod abuziv avioane şi elicoptere care i-au fost puse la dispoziţie pe când era ministru de Interne, au anunţat joi surse judiciare, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Parchetul Romei vizează 35 de zboruri efectuate de către liderul extremei drepte, care şi-a rupt, în august, alianţa cu Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem) şi a ajuns în opoziţie.

Membrii Guvernului italian pot folosi avioane şi elicoptere în exerciţiul funcţiei, dar nu şi în campanie.

Acesta este obiectul anchetei care-l vizează pe Salvini, care a străbătut Italia în lung şi-n lat pe cândera ministru, profitând în unele cazuri de deplasările sale oficiale pentru a organiza mitinguri politice.

”Aflu că fac obiectul unei anchete” a reacţionat el joi.

”Toate zborurile mele instituţionale au fost efectuate din motive instituţionale (...). Nu am făcut-o niciodată pentru a pleca în vacanţă, spre deosebire de alţi politicieni”, a atacat el.

La finalul altei proceduri, Curtea de Conturi a Italiei a stabilit că Matteo Salvini a folosit în mod necuvenit aeronave puse la dispoziţia sa de stat. Însă Curtea a clasat dosarul, pe motiv că, aprecia ea, această practică nu a a costat nimic contribuabulul italian

Procedura Parchetului Romei ar urma să nu influenţeze sondajele favorabile Ligii, cea mai populară formaţiune în Italia, creditată cu 30% potrivit unor anchete.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.