Două persoane au fost ucise în urma căderilor de resturi de la o dronă doborâtă de Rusia în cursul nopţii în regiunea Belgorod, la graniţa cu Ucraina, a anunţat joi guvernatorul local, citat de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sistemul de apărare antiaeriană din districtul Belgorod a doborât o dronă de tip avion care se apropia de oraş", a declarat Viaceslav Gladkov pe Telegram, adăugând într-un alt mesaj că "vor urma căderii de resturi, o clădire rezidenţială a fost complet distrusă, iar alte două au fost parţial avariate".

"Din păcate, există victime. Cadavrele a două persoane - un bărbat şi o femeie - au fost găsite sub dărâmături de către serviciile de urgenţă", a precizat guvernatorul.

Alte două persoane au fost rănite şi spitalizate, potrivit lui Gladkov. Un bărbat se află în comă, în timp ce o femeie în stare gravă a suferit o comoţie cerebrală, a precizat el.

"Se presupune că sub dărâmături ar putea fi un copil. Operaţiunea de salvare continuă", a spus guvernatorul.

Joi, ministerul rus al Apărării afirmase pe Telegram că apărarea aeriană rusă "a dejucat" un atac cu dronă condus de Kiev în regiunea Belgorod miercuri în jurul orei locale 23:50 (20:50 GMT), fără a dezvălui existenţa unor răniţi sau pagube.

Atacurile ucrainene pe teritoriul rus s-au înmulţit în ultimele luni, pe fondul unei contraofensive lansate de Ucraina la începutul lunii iunie.

Marţi, un tir de obuze ucrainene a ucis doi civili, tot în regiunea Belgorod, potrivit lui Gladkov.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.