Rusia a lansat 55 de rachete împotriva Ucrainei joi, anunţă premierul ucrainean Dnis Şmîhal într-o postare pe Telegram, o salvă care a vizat ”instalaţii energetice” care a atins substaţii electrice, relatează CNN.
”Principalele ţinte erau instalaţiile energetice, pentru a-i lăsa pe ucraineni fără lumină şi căldură”, acuză Şmîhal.

”Majoritatea rachetelor şi dronelor a fost interceptată de către apărătorii noştri. Din nefericire, au fost lovite substaţii. Cu toate astea, situaţia reţelei electrice se află sub control. Ingineri electricieni fac totul pentru a asigura alimentarea cu energie”, anunţă şeful Guvernmului de la Kiev.
Ucraina a doborât 47 de rachete de croazieră, dintre care 20 deasupra Kievului, anunţă comandantul forelor armate ucrainene, generalul Veleri Zalujnîi.

Această salvă de rachete a fost lansată de la bordul unor aeronave şi unor nave de la marea Neagră, precizează într-o postare pe Telegram generalul.




























