Roger Stone, un vechi apropiat şi fost consilier în campanie al preşedintelui american Donald Trump, a fost arestat vineri în Florida, în baza a şapte capete de acuzare, în ancheta cu privire la o eventuală complicitate între echipa de campanie a miliardarului şi Rusia, a anunţat vineri biroul procurorului special Robert Mueller, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Stone, în vârstă de 66 de ani, este vizat de un capăt de acuzare cu privire la influenţarea unor martori, un capăt de acuzare privind obstrucţionarea unei proceduri oficiale şi cinci capete de acuzare cu privire la declaraţii false, potrivit biroului.

El a fost arestat vineri, la Fort Lauderdale, ”în urma unei inculpări de către un mare juriu la 24 ianuarie 2019”, se arată în actul de acuzare, potrivit Huffington Post.

El urmează să se prezinte vineri în faţa unei instanţe la Fort Lauderdale.

El a făcut parte din echipa de campanie a lui Trump ”până prin august 2015 şi a păstrat un contact regulat şi a susţinut în mod public campania Trump până la alegeri în 2016”, potrivit actului de acuzare.

El a atras atenţia asupra sa în ultima campanie prezidenţială, când a sugerat că deţinea date obţinute de la hackeri susceptibile să-i stânjenească pe democraţi, mai ales pe Hillary Clinon, rivala lui Trump.

În actul de acuzare, parchetul arată că Roger Stone "a trimis şi a primit numeroase e-mailuri şi SMS-uri în timpul campaniei din 2016, în care evoca Organizaţia 1 şi pe conducătorul ei şi spunea că deţine e-mailuri piratate”, scrie Reuters.

Dosarul judiciar nu precizează ce este ”Organizaţia 1”, însă aceasta pare să corespundă WikiLeaks, care difuzează de ani de zile informaţii confidenţiale obţinute de la surse anonime.

Roger Stone se afla în continuare în posesia unora dintre aceste informaţii atunci când a depus o falsă mărturie cu privire la ele, precizează acuzarea.

El a discutat, de asemenea, cu reprezentanţi de rang înalt ai campaniei lui Donald Trump despre informaţii pe care ”Organizaţia le-ar putea deţine, susceptibile să dăuneze campaniei Clinton”, se precizează în document.

Procurorul special Robert Mueller încearcă să stabilească, de peste un an şi jumătate, dacă a existat vreo complicitate sau coordonare între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova în 2016.

Aceste investigaţii complexe au condus la mai multe inculpări, inclusiv ale unor apropiaţi ai lui Trump.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.