Rebelii hurhi din Yemen au ameninţat luni să lanseze noi atacuri împotriva Arabiei Saudite, după ce au revendicat atacuri devastatoare sâmbătă împotriva unor instalaţii petroliere saudite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi avem braţul lung şi el poate ajunge oriunde, oricând”, a a declarat un purtător de cuvânt militar, Yahiya Saree, adresându-se ”regimului saudit”.

El a îndemnat Riadul ”să-şi revizuiască calculele şi să pună capăt agresiunii sale şi blocadei sale impuse Yemenului”.

Purtătorul de cuvânt, citat de televiziunea Al-Massirah, controlată de către rebeli, a cerut companiilor şi cetăţenilor străini să evite restul  instalaţiilor petroliere saudite, care află, a ameninţat el, ”în vizorul” huthi.

Infrastructura energetică saudită a mai fost vizată, de la începutul intervenţiei Riadului la conducerea unei coaliţii armate împotriva rebelilor în Yemenul vecin, şi anume în mai şi august.

Însă atacurile de sâmbătă - contra instalaţiei de la Abqaiq şi zăcământului de la Khurais, în estul Arabiei Saudite - sunt de altă anvergură. Ele au antrenat o reducere la jumătate a producţiei saudite, de 5,7 milioane de barili pe zi, reprezentând 6% din aprovizionarea mondială.

Huthi, susţinuţi de Iran, au revendicat aceste atacuri.

Însă secretarul de Stat american Mike Pompeo a apreciat că nu există vreo probă care să arate că acest ”atac fără precedent împotriva aprovizionării energetice mondiale” a fost comis din Yemen.

Statele Unite acuză Iranul că se află la originea acestor atacuri.

Însă Teheranul a respins aceste acuzaţii ca ”iraţionale” şi ”de neînţeles”, prin vocea purtătorului de cuvţnt al Ministerului iranian de Externe Abbas Moussavi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.