Grupul american de apărare Lockheed Martin a prezentat vineri PAC-3 Edge, un nou interceptor antirachetă conceput pentru a contracara ameninţările hipersonice şi rachetele de ultimă generaţie, în contextul eforturilor armatei americane de a-şi consolida capacităţile de apărare aeriană şi antirachetă, transmite Reuters.
Noul sistem reprezintă o evoluţie a interceptorului PAC-3, utilizat în cadrul sistemului de apărare antiaeriană Patriot, şi integrează tehnologii destinate îmbunătăţirii performanţelor împotriva ameninţărilor avansate.
Potrivit Lockheed Martin, PAC-3 Edge dispune de un nou sistem de detectare şi urmărire a ţintelor, comenzi de zbor modernizate şi un motor-rachetă cu impulsuri multiple, furnizat de Northrop Grumman.
Aceste îmbunătăţiri permit interceptorului să combată ameninţări mai complexe, inclusiv rachete hipersonice, la distanţe mai mari şi la altitudini superioare celor accesibile versiunilor anterioare, susţine compania.
Tim Cahill, preşedintele diviziei Missiles and Fire Control a Lockheed Martin, a declarat pentru Reuters că preţul noului interceptor ar urma să fie comparabil cu cel al modelului PAC-3 MSE, aflat deja în producţie.
”Costul ar fi aproximativ acelaşi cu cel al actualului PAC-3 MSE. La capacitate maximă, producţia anuală ar ajunge la aproximativ 2.000 de unităţi, un nivel comparabil cu cel al PAC-3 MSE”, a afirmat Cahill.
Prezentarea noii tehnologii intervine pe fondul creşterii puternice a cererii mondiale pentru sisteme de apărare aeriană şi antirachetă, alimentată de conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu.
Utilizarea intensă a interceptorilor a exercitat presiuni asupra stocurilor de armament ale Statelor Unite, determinând Pentagonul să accelereze extinderea capacităţilor de producţie.
În iulie, armata americană a atribuit Lockheed Martin un contract în valoare de până la 58,6 miliarde de dolari pentru majorarea producţiei de interceptori PAC-3, unul dintre cele mai importante acorduri din istoria programului Patriot.
Anterior, în ianuarie, Lockheed Martin semnase cu Departamentul american al Apărării un acord-cadru pe şapte ani pentru extinderea producţiei de interceptori PAC-3.
Obiectivul este creşterea capacităţii anuale de fabricaţie de la aproximativ 600 la 2.000 de unităţi, pentru a răspunde cererii tot mai mari a armatei americane şi a aliaţilor Statelor Unite.



























