Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat, marţi, că echipa sa de la centrala nucleară din Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, controlată de Rusia, a auzit bombardamente în apropierea amplasamentului şi a observat fum negru ridicându-se din trei locaţii din apropiere, transmite Reuters.
Echipa agenţiei de supraveghere nucleară a ONU a fost informată că mai multe obuze de artilerie au lovit o zonă din afara perimetrului centralei, la aproximativ 400 m de depozitul de combustibil diesel din afara amplasamentului, a anunţat AIEA într-un comunicat.
”Deşi nu au fost raportate victime sau daune materiale, incidentul a subliniat încă o dată pericolele constante la adresa siguranţei şi securităţii nucleare”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Nici oficialii ruşi, nici cei ucraineni nu au făcut declaraţii cu privire la incident.
Forţele ruse au capturat centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, cu şase reactoare, în primele săptămâni după invazia Ucrainei de către Moscova în februarie 2022.
Fiecare parte acuză în mod regulat cealaltă că întreprinde acţiuni care pun în pericol siguranţa nucleară a centralei.
Bombardamentele sunt frecvente. Reactoarele centralei sunt oprite, dar combustibilul nuclear din interiorul acestora trebuie în continuare răcit.
Săptămâna trecută, un guvernator al regiunii, numit de Moscova, a declarat că o dronă ucraineană a explodat în aer lângă centrală. Personalul a raportat anterior două atacuri în săptămâna precedentă asupra unui centru de instruire situat în apropierea reactoarelor centralei.
AIEA, care îndeamnă ambele părţi să evite acţiunile care reprezintă o ameninţare pentru instalaţie, are observatori staţionaţi permanent la centrala de la Zaporojie şi la celelalte trei centrale nucleare din Ucraina.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.