Fostul ministru chinez de Externe Qin Gang, dat afară în mod brusc din funcţie anul trecut - şi care nu a mai fost văzut în public de luni de zile - a ”demisionat” din postul de deputat, potrivit presei de stat chineze, înaintea sesiunii anuale a Parlamentului chinez, relatează AFP.
Qin Gang, în vârstă de 57 de ani, considerat un apropiat al preşedintelui chinez Xi Jinping, a preluat conducerea Ministerului chinez de Externe în decembrie 2022.
El a fost dat afară din post şapte luni mai târziu, o decizie-surpriză pe care autorităţile nu au justificat-o niciodată.
Qin Gang păstra însă un titlu de reprezentant în Parlament, o instanţă aflată în subordinea Partidului Comunist Chinez (PCC, unic).
”Demisia lui Qin Gang a fost acceptată”, anunţa în mod laconic, marţi, agenţia oficială chineză de presă China Nouă.
Acest anunţă intervine înaintea începerii, săptămâna viitoare, la Beijing, a sesiunii anuale a Parlamentului chinez, din care fac parte aproximativ 3.000 de deputaţi din cadrul Adunării Naţionale Populare (ANP).
Wang Yi, care a fost înaintea lui Qin Gang şeful diplomaţiei chineze, a reluat acest post după îndepărtarea acestuia din urmă.
Wang Yi, oficialul cu cel mai înalt rang în relaţiile diplomatice al Partidului Comunist Chinez, era adevăratul şef al diplomaţiei chineze.




























