Preşedintele rus Vladimir Putin, învestit marţi în al cincilea mandat, l-a menţinut vineri la şefia Guvernului pe Mihail Mişustin, după săptămâni de speculaţii intense cu privire la o posibilă remaniere, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vladimir Putin urmează să numească sau să confirme miniştrii, în urma victoriei sale în alegerile prezidenţiale din martie - în lipsa oricărei opoziţii.

”S-au făcut multe în condiţii dificile şi mi se pare c-ar fi bine să continuăm să lucrăm cu dimneavoastră”, i-a spus vineri preşerintele premierului său, potrivit unei dări de seamă a Kremlinului.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Cred că suntem pe drumul cel bun”, l-a asigurat el.

Putin i-a spus lui Mişustin că i-a supus numirea aprobării Dumei de Stat Camera inferioară a Parlamentului rus.

Aceasta a aprobat-o imediat.

”A JUSTIFICA ÎNCREDEREA POPORULUI NOSTRU”

Mihail Mişustin, un fost director al serviciului federal al impozitelor, a fost numit premier în 2020.

El este considerat drept un tehnocrat care execută fidel măsurile dictate de Kremlin.

”Vom face tot ceea ce vom putea pentru a ne dezvolta economia, pentru a justifica încrederea poporului nostru”, s-a angajat vineri Vladimir Putin.

Numele celorlalţi miniştri urmează să fie anuţate în săptămânile următoare.

Unii observatori evocă cu insistenţă posibilitatea ca preşedintele rus să remanieze Guvernul, la peste doi ani de la începutul invaziei Ucrainei care a bulversat economia şi societatea ruse.

Vladimir Putin se înconjoară cu aliaţi de al cărui jurământ de credinţă nu se îndoieşte şi se asigură că niciun oficial de rang înalt nu acumulează sificientă putere şi popularitate pentru a fi văzut ca rival sau succesor al său.

Liderul de la Kremlin pare mai indestructibil ca niciodată, după un sfert de secol de putere.

Vocile disidente au fost zdrobite.

El este preşedinte până în 2030 şi are posibilitatea să mai stea la Kremlin un mandat, până în 2036.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.