De ce se vor reuni liderii mondiali la ONU săptămâna viitoare şi despre ce vor discuta?

De ce se vor reuni liderii mondiali la ONU săptămâna viitoare şi despre ce vor discuta?

Liderii mondiali se reunesc la New York în fiecare lună septembrie pentru câteva zile de dezbateri la nivel înalt, care anul acesta încep marţi în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, scrie Reuters. La reuniunea la nivel înalt va lua parte, în premieră, şi preşedintele Nicuşor Dan.

CINE IA CUVÂNTUL ŞI CÂND?

Organizaţia Naţiunilor Unite a fost înfiinţată în 1945 cu 51 de membri fondatori şi a ajuns, de atunci, la 193 de membri.

Pot lua cuvântul şi liderii a două state observatoare nemembre - cunoscute la ONU sub denumirile de Sfântul Scaun şi Statul Palestinei - precum şi ai unui membru observator, Uniunea Europeană.

Luna aceasta marchează începutul celei de-a 81-a sesiuni.

Este o tradiţie ca Brazilia să fie întotdeauna primul stat membru care ia cuvântul. Acest lucru se datorează faptului că, în primii ani ai organizaţiei mondiale, Brazilia s-a oferit să ia cuvântul prima atunci când alte ţări erau reticente să o facă, spun oficialii ONU.

În calitate de gazdă a sediului ONU din New York, Statele Unite sunt a doua ţară care se adresează Adunării Generale.

De aceea, ordinea se stabileşte în funcţie de ierarhie şi, în general, pe principiul "primul venit, primul servit".

Şefii de stat iau cuvântul primii, urmaţi de vicepreşedinţii de stat şi prinţii moştenitori, şefii de guvern, miniştrii şi şefii de delegaţie de rang inferior.

CÂT TIMP VOR VORBI?

Liderilor li se cer să respecte o limită de timp voluntară de 15 minute.

Conform înregistrărilor ONU, unul dintre cele mai lungi discursuri ţinute în cadrul deschiderii Adunării Generale a fost cel din 1960 al liderului cubanez Fidel Castro, care a vorbit timp de aproximativ 4 ore şi jumătate. Liderul libian Muammar Gaddafi a vorbit mai mult de o oră şi jumătate în 2009.

DESPRE CE VOR VORBI?

Fiecare sesiune a Adunării Generale are o temă. Liderii ar putea face o scurtă referire la această temă înainte de a trece la orice subiect doresc.

Tema din acest an este: "Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: o Organizaţie a Naţiunilor Unite care aduce rezultate pentru toţi".

Alte subiecte pe care liderii le vor aborda şi discuta probabil în cadrul întâlnirilor din marja Adunării Generale includ:

INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ. Adunarea Generală la nivel înalt se va reuni la doar câteva săptămâni după ce mai mulţi lideri ai industriei IA au solicitat o încetinire coordonată a dezvoltării acestei tehnologii din ce în ce mai puternice, avertizând că aceasta s-ar putea perfecţiona în curând pe cont propriu şi ar putea scăpa de sub controlul uman.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat miercuri că aceste avertismente nu pot fi ignorate şi că IA va fi un subiect major al discuţiilor sale cu liderii mondiali de săptămâna viitoare, spunând reporterilor că ţările aflate în avangarda IA trebuie să comunice şi să stabilească "măsuri de protecţie comune pentru a evita această cursă care ar putea duce într-o zi la un dezastru gigantic la nivel global".

Consiliul de Securitate al ONU s-ar putea reuni săptămâna viitoare pentru a discuta despre IA, au declarat diplomaţii. Consiliul, format din 15 membri, s-a reunit pentru prima dată pe tema inteligenţei artificiale în 2023.

IRAN. Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să ţină un discurs în faţa Adunării Generale miercuri, la şapte luni după ce Statele Unite şi Israelul au intrat în război cu Teheranul.

CITEȘTE ȘI Washingtonul acordă vize delegaţiei Iranului pentru a se prezenta la ONU

Deşi preşedintele american Donald Trump, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi liderii mai multor ţări implicate în încercarea de a media încetarea războiului vor fi, de asemenea, la Naţiunile Unite săptămâna viitoare, este puţin probabil să se înregistreze un progres în procesul diplomatic blocat.

Consiliul de Securitate al ONU ar putea organiza săptămâna viitoare o întâlnire informală cu liderii arabi, au afirmat diplomaţii, în cadrul căreia se preconizează că Iranul va fi principalul subiect de discuţie.

UCRAINA. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va încerca să consolideze sprijinul global pentru Kiev, în timp ce Trump încearcă să medieze încetarea războiului la mai bine de patru ani de la invazia rusă. El urmează să se adreseze Adunării Generale miercuri, în timp ce ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va lua cuvântul sâmbătă.

De asemenea, se aşteaptă ca săptămâna viitoare Consiliul de Securitate al ONU să organizeze o reuniune la nivel înalt privind Ucraina. Acesta nu a reuşit să ia nicio măsură pentru a încerca să pună capăt războiului, întrucât Rusia deţine dreptul de veto.

Trump a părut uneori frustrat că nu a reuşit să medieze încetarea războiului, un obiectiv pe care l-a declarat prioritar la începutul celui de-al doilea mandat, în ianuarie anul trecut. Preşedintele SUA a purtat discuţii cu omologul său rus, Vladimir Putin, la începutul acestei luni, dar nu este clar dacă intenţionează să se întâlnească cu Zelenski la New York.

ISRAEL/PALESTINIENI. Netanyahu, prim-ministrul Israelului - căutat de Curtea Penală Internaţională pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii în Gaza, acuzaţii pe care Israelul le neagă - urmează să ţină un discurs în faţa Adunării Generale joi, săptămâna viitoare.

Primarul oraşului New York, Zohran Mamdani, consideră că Netanyahu ar trebui arestat, dar a recunoscut în iulie că nu dispune de autoritatea legală necesară. Mamdani a declarat miercuri că nu are de gând să participe la niciun protest împotriva lui Netanyahu săptămâna viitoare, dar că respectă dreptul newyorkezilor de a manifesta.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas nu va participa personal la Adunarea Generală. Statele Unite, un aliat apropiat al Israelului, au anunţat din nou că nu îi vor acorda viză. Este probabil ca acesta să apară prin videoconferinţă - tot joi - aşa cum a făcut şi anul trecut.

De asemenea, este probabil să aibă loc săptămâna viitoare, în marja Adunării Generale, o întâlnire la nivel înalt pentru a promova o soluţie cu două state între Israel şi palestinieni, au declarat diplomaţii, dar nu se aşteaptă progrese în această direcţie.

CURSA PENTRU NUMIREA UNUI NOU SECRETAR GENERAL AL ONU. Organizaţia Naţiunilor Unite a demarat procesul de alegere a unui nou secretar general, dar nu există un favorit clar.

Guterres îşi va încheia al doilea mandat de cinci ani pe 31 decembrie 2026. Este probabil ca săptămâna viitoare, în marja Adunării Generale, să aibă loc discuţii cu privire la persoana care ar trebui să-i succedă.

Consiliul de Securitate al ONU trebuie să ajungă la un acord asupra unui candidat pe care să-l recomande Adunării Generale, formată din 193 de membri, în vederea alegerii, ceea ce înseamnă că cele cinci ţări membre ale Consiliului cu drept de veto - Marea Britanie, China, Franţa, Rusia şi SUA - trebuie să fie de acord.

SUDAN. Este probabil să aibă loc o reuniune la nivel înalt privind conflictul din Sudan în marja Adunării Generale, au declarat diplomaţii. Războiul din Sudan, care a izbucnit în aprilie 2023 în urma unei lupte pentru putere între armată şi Forţele de Sprijin Rapid, a provocat strămutarea a peste 14 milioane de persoane şi a generat una dintre cele mai grave crize umanitare din lume.

Generalul Abdel Fattah al-Burhan, şeful armatei sudaneze şi şef de stat după răsturnarea liderului veteran Omar al-Bashir în 2019, urmează să se adreseze Adunării Generale joi.

CLIMĂ. În timp ce lumea se străduieşte să limiteze încălzirea globală la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale - aşa cum s-a convenit în Acordul climatic de la Paris din 2015 - este de aşteptat ca liderii naţiunilor insulare mai mici şi ai altor state afectate în măsură mai mare de schimbările climatice să solicite din nou luarea de măsuri.

August a fost prima lună din noiembrie 2024 încoace în care creşterea temperaturii medii mondiale a depăşit pragul de 1,5 °C.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor