Treizeci şi şapte de persoane acuzate de minerit ilegal în nord-vestul Nigeriei au murit în timp ce se aflau în custodie, au declarat oficiali locali, citaţi de BBC.
Poliţia a demarat o anchetă privind aceste decese, pe care Corpul de Securitate şi Apărare Civilă din Nigeria (NSCDC) le-a pus pe seama unei posibile epidemii.
Totuşi, un raport de informaţii transmis agenţiei de ştiri AFP sugera că grupul a murit din cauza supraaglomerării şi a ventilaţiei deficitare din centrul de detenţie situat în statul nigerian Niger.
Guvernatorul statului, Mohammed Umaru Bago, a calificat decesele drept ”triste şi tragice” în cadrul unei conferinţe de presă susţinute joi.
De asemenea, Bago a precizat că un comandant al NSCDC a fost reţinut în urma acestor decese.
El a decretat trei zile de doliu şi a amânat începerea campaniei electorale pentru alegerile programate în luna ianuarie.
Autorităţile reţinuseră grupul de tineri marţi, sub suspiciunea de minerit ilegal în apropiere de Borgu, în statul Niger, o regiune bogată în resurse minerale şi cunoscută pentru exploatarea aurului la scară mică.
Două zile mai târziu, treizeci şi şapte dintre persoanele reţinute în legătură cu această presupusă activitate ilegală au fost găsite moarte în centrul de detenţie administrat de NSCDC.
NSCDC a afirmat că deţinuţii au fost, probabil, victimele unei epidemii de difterie, o infecţie bacteriană gravă care poate fi fatală.
Totuşi, rudele celor decedaţi au contestat explicaţia oficială, susţinând că aceştia au fost ucişi în mod deliberat.
Şeful poliţiei din statul Niger a dispus o anchetă imediată privind ”moartea regretabilă a persoanelor suspectate de minerit ilegal, aflate în custodia NSCDC”, a precizat purtătorul de cuvânt Wasiu Abiodun într-un comunicat.
Între timp, trupurile victimelor au fost transportate la spitalul general din oraşul vecin Minna, în vederea examinării.
Potrivit oficialilor şi experţilor, goana după rezervele de aur extrase din minele ilegale din statul Niger a alimentat violenţele comise de grupările infracţionale.
O mare parte din aurul din regiune este traficat prin intermediul lanţurilor globale de aprovizionare, conform unui raport SwissAid din 2024.




























