Putin denunţă drept ”arbitrară” condamnarea agentei ruse Maria Butina în SUA

Putin denunţă drept ”arbitrară” condamnarea agentei ruse Maria Butina în SUA
Putin denunţă drept ”arbitrară” condamnarea agentei ruse Maria Butina în SUA (Foto: Twitter)

Preşedintele rus Vladimir Putin a catalogat sâmbătă drept o ”decizie arbitrară” condamnarea în Statele Unite, la 18 luni de închisoare, a Mariei Butina, acuzată de faptul că este o agentă străină, relatează AFP.

”Este, în fapt, arbitrar. Nu înţelegem de ce a fost condamnată”, a declarat Vladimir Putin într-o conferinţă de presă, la finalul Summitului Noilor Drumuri ale Mătăsii, la Beijing.

”Nu există nimic să fie acuzată. Dar, pentru ca acest caz să nu pară complet ridicol, a fost condamnată la 18 luni de închisoare”, a apreciat liderul de la Kremlin.

Inculpată de ”complot” în vederea ”promovării intereselor Rusiei”, Maria Butina a fost arestată în iulie 2018.

Ea cooperează cu justiţia americană, după ce a pledat vinovată în decembrie, de faptul că a acţionat ca agentă a unei ţări străine, fără să notifice în mod oficial Guvernul - un capăt de acuzare catalogat drept ”spionaj light” de către acuzare.

Diplomaţia rusă a denunţat ferm, vineri, nişte acuzaţii ”fabricate piesă cu piesă” şi o condamnare ”motivată politic” a Mariei Butina.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră