Un proces în apel cu privire la cheltuieli excesive ale campaniei electorale perdante a lui Nicolas Sarkozy în 2012 s-a încheiat joi, la Paris, iar completul deliberează în vederea unei hotărâri la 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest proces, Ministerul Public a cerut ca fostul şef de stat Nicolas Sarkozy - condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu executare - să fie condamnat la un an de închisoare - cu suspendare - cu privire la faptul că a depăşit plafonul legal de cheltuieli al campaniei sale.

Alte nouă persoane au fost rejudecate împreună cu Sarkozy, de la 8 noiembrie, de către Curtea de Apel din Paris.

Niciunul dintre inculpaţi, care au fost chemaţi la bară, nu a dorit să facă declaraţii la sfârşitul procesului.

Spre deosebire de coinculpaţi, fostul şef de stat nu este inculpat cu privire la un sistem de facturi false menit să mascheze ”explozia” cheltuielilor campaniei sale - care au atins 43 de milioane de euro -, în contextul în care plafonul legal era de 22,5 milioane de euro.

Însă, în hotărârea sa, tribunalul sublinia că fostul locatar al Palatului Élysée a ”continuat să organizeze mitinguri” electorale, ”cerând un miting pe zi”, după ce ”a fost avertizat în scris” cu privire la riscul depăşirii plafonului şi apou cu privire la depăşirea efetivă a acestuia.

Nicolas Sarkozy a contestat ”viguros orice responsabilitate penală” în faţa completului Curţii de Apel, ca în procesul în prima instanţă, denunând ”poveşti” şi ”minciuni”.

Avocatul său Vincent Desry a pledat vineri în favoarea achitării.

Nicolas Sarkozy ”nu era informat de fraudă, el nu putea fiinformat despre depăşire”, în opinia avocatului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.