Prim-ministrul britanic, Theresa May, consideră că un Brexit fără acord „nu ar fi sfârşitul lumii”, declaraţiile ei venind după ce ministrul Finanţelor, Philip Hammond, a afirmat săptămâna trecută că o astfel de ieşire din blocul european ar costa 80 de miliarde de lire şi ar opri creşterea economică pe termen lung, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

May a recunoscut că ieşirea din UE fără niciun acord  „nu ar fi ca o plimbare în parc” dar a argumentat că Marea Britanie ar putea crea un succes economic dintr-o situaţie fără precedent.

Vorbind în faţa reporterilor la începutul unei călătorii de trei zile în Africa, May a făcut referire la comentariile lui Robert Azevedo, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, faţă de care şi-a exprimat susţinerea.

„Uitaţi-vă la ce a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. El a declarat că un Brexit fără acord nu va fi ceva uşor, dar nici nu va fi sfârşitul lumii. Guvernul se pregăteşte pentru acea situaţie pentru a putea ajunge la un succes chiar şi atunci, la fel cum putem ajunge la succes şi printr-un acord bun”, a declarat May.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.