Un prezentator-vedetă de la postul preferat al conservatorilor americani Fox News, Sean Hannity, a fost convocat la audieri în Comisia Specială de anchetă cu privire la asaltul sângeros al Capitoliului, la 6 ianuarie, din cauza apropierii sale cu fostul preşedinte Donald Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sean Hannity, un star al presei conservatoare şi un participant obişnuit la mitingurile lui Trump, îi interesează pe aleşii care anchetează din cauza ”zecilor de SMS-uri” pe care i le-a trimis miliardarului republican şi anturajului acestuia în zilele dinaintea şi de după luarea cu asalt a Congresului american de către simpatizanţi ai fostului şef de stat.

În acea zi friguroasă de ianuarie, mii de susţinători ai lui Donald Trump au intrat cu forţa în Congresul Statelor Unite, cu scopul de a încerca să împiedice aleşii să certifice victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale.

”Sunt foarte îngrijorat în acest subiect în următoarele 48 de ore”, scria Sean Hannity într-un SMS, pe care l-a trimis la 5 ianuarie 2021, cu o zi înainte de atac.

La un an de la atacul de la Capitoliu, cei doi aleşi care conduc investigaţia parlamentară i-au trimis o scrisoare lui Sean Hannity, în care-l îndeamnă să coopereze.

”De ce eraţi îngrijorat?”, îl întreabă Bennie Thompson şi Liz Cheney în această scrisoare.

Ei îi cer să răspundă într-o audiere în cadrul Comisiei Speciale de anchetă.

Această Comisie - denumită ”6 ianuarie”, data invaziei Capitoliului, vrea să profite de impusul marcării unui an de la acest atac, pentru a spori presiunile asupra lui Donald Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.