Antoni Gaudí, arhitectul care a proiectat cea mai vizitată atracţie din Barcelona - biserica Sagrada Família - a fost lovit de un tramvai în 1926 şi a murit din cauza lipsei de îngrijiri medicale imediate, trecătorii confundându-l cu un cerşetor. Miercuri, la exact o sută de ani de la moartea arhitectului, Papa Leon al XIV-lea a vizitat această capodoperă pentru a oficia o liturghie şi a inaugura turnul care face din această biserică cea mai înaltă din lume, relatează CNN.
Gaudi, născut în 1852, a fost un catolic devotat care a lucrat mai mult de 40 de ani la Sagrada Familia, din 1883 până la moartea sa în accidentul de tramvai din 1926.
Gaudí a murit ştiind că opera sa va rămâne neterminată. De aceea, sfinţirea Turnului lui Iisus Hristos reprezintă un pas important în ceea ce a fost o călătorie de 144 de ani către finalizarea unei clădiri religioase extraordinare, care atrage milioane de vizitatori pe an. Potrivit Sagrada Familia, numărul vizitatorilor americani este mai mare decât cel al spaniolilor.
Finalizarea acestui proiect de anvergură, care are trei faţade în stiluri arhitecturale diferite şi 18 turnuri inspirate din natură, a fost o provocare. Se preconiza ca lucrarea să fie finalizată în acest an, dar termenul a fost amânat până în 2035.
Bazilica, capodopera lui Gaudi, şi alte şase dintre operele sale, sunt situri din patrimoniul UNESCO şi atrag milioane de vizitatori la Barcelona în fiecare an. Anul trecut, 4,9 milioane de persoane au vizitat biserica, un nou record, iar taxele de intrare finanţează construcţia sa în curs.
BINECUVÂNTARE ÎN PREZENŢA REGELUI ŞI REGINEI SPANIEI
"Mult mai mult decât un monument, Sagrada Familia rămâne şi astăzi o lucrare în curs de realizare", a spus primul papă născut în Statele Unite în timpul unei omilii rostite la liturghia la care au participat mii de oameni, inclusiv regele şi regina Spaniei. "Faptul că este incompletă nu este un defect, ci mărturiseşte o dorinţă; nu semnifică un neajuns, ci exprimă mai degrabă o promisiune pe care dorim să o onorăm cu consecvenţă", a subliniat suveranul pontif.
La sosirea la Sagrada Familia, papa - care a fost întâmpinat de cuplul regal spaniol - s-a îndreptat spre criptă şi a vizitat mormântul lui Gaudí. După Liturghie, el a binecuvântat noul turn, care se află în vârful bisericii. O fetiţă oarbă pe nume Valentina i-a explicat Papei ce reprezintă Turnul lui Iisus, folosind o machetă cu inscripţii în braille.
După binecuvântare, bazilica şi turnul au fost iluminate, urmate de focuri de artificii şi de lumini proiectate de drone care au conturat chipul lui Gaudí pe cerul nopţii.
În timpul omiliei sale, Papa Leon a spus că "credinţa este cea care dă formă pietrelor", lăudându-l pe Gaudí ca fiind un "arhitect inspirat de credinţă" care a proiectat o clădire ce poate fi asemănată cu un "pelerinaj spiritual".
De altfel, Vaticanul l-a pus pe Gaudí pe calea către sanctificare şi, în aprilie anul trecut, l-a declarat "venerabil", un pas important pe calea către canonizare.
Miercuri, liderul spiritual al catolicilor le-a spus credincioşilor: "Nu putem crede în Iisus şi să promovăm războiul. Nu putem crede în Iisus şi să-i ucidem pe cei nevinovaţi. Nu putem crede în Iisus şi să-i abandonăm pe cei care suferă, pe cei care plâng, pe cei care fug de mizerie".
Papa a criticat vehement atacurile comune ale SUA şi Israelului asupra Iranului şi a mustrat liderii mondiali pentru că invocă limbajul religios pentru a justifica războiul, exprimându-şi opoziţia faţă de măsurile severe ale administraţiei americane în materie de imigraţie.
O CAPODOPERĂ ARHITECTURALĂ
Principalele surse de inspiraţie ale lui Gaudí pentru Sagrada Família au fost lumea naturală, ritualurile religioase şi imagistica religioasă.
Peter Stanford, autorul cărţii "Gaudí: Arhitectul lui Dumnezeu", spune că turnurile Sagrada Família sunt adesea comparate cu "lumânări care picură". Însă, scriind în publicaţia catolică The Tablet, Stanford l-a citat pe un discipol al lui Gaudí care a spus că acestea sunt de fapt inspirate de "castells", turnurile umane formate din oameni care stau unul peste altul la festivalurile religioase, o tradiţie catalană.
Copaci, flori şi fructe pot fi văzute sculptate în detaliu pe clădire, care este un amestec uimitor de culoare, geniu arhitectural şi geometrie. Cele 18 turnuri reprezintă diferite figuri din Scriptură, inclusiv apostolii, evangheliştii şi Fecioara Maria, iar cele trei faţade ilustrează viaţa lui Iisus, împreună cu moartea şi judecata finală.
Lucrările de construcţie la bazilică au fost întârziate de războiul civil spaniol şi de lipsa fondurilor, inclusiv de faptul că Gaudí a depăşit bugetul şi a refuzat să facă compromisuri în ceea ce priveşte proiectele sale.
În iulie 1936, la începutul războiului civil din Spania, grupuri anarhiste anticlericale au luat cu asalt bazilica şi au dat foc criptei şi atelierului lui Gaudí, distrugând multe dintre planurile sale. Informaţiile pierdute au fost reconstituite de colaboratorii lui Gaudí, ceea ce a ajutat generaţiile ulterioare de arhitecţi.
Jordi Faulí, arhitectul şef care supraveghează în prezent lucrările, a declarat că Gaudí şi-a dotat succesorii cu o logică de proiectare care a fost susţinută de utilizarea software-ului de modelare digitală, a imprimării 3D şi a roboţilor industriali.
Prin vizitarea bazilicii şi binecuvântarea noului turn, papa urmează paşii Papei Benedict al XVI-lea, care în 2010 a sfinţit Sagrada Familia.
ARTA ŞI FRUMUSEŢEA, CANALE DE EVANGHELIZARE
În faţa imensei bazilici proaspăt finalizate, papa a reamintit că "arta şi frumuseţea sunt canale eminente de evanghelizare".
Binecuvântând miercuri seara ultimul turn al bazilicii Sagrada Familia din Barcelona, cel mai înalt din lume (172,5 metri), el a folosit această imagine: "În timp ce ne ridicăm privirea spre El, Cel răstignit şi înviat, să ne angajăm să ridicăm chipul celor care zac în ţărână. Şi să arătăm că Sagrada Familia este cea mai înaltă biserică din lume, nu pentru a figura în fruntea clasamentelor lumeşti, ci pentru a călăuzi paşii poporului lui Dumnezeu în pelerinaj în Spania, cu crucea care luminează calea ca o lampă aprinsă în aşteptarea întoarcerii Mirelui, Hristos".
Astfel şi-a încheiat omilia, în timpul unei liturghii celebrate în nava centrală a acestui extraordinar monument al lui Gaudi (1852-1926). Interiorul, ireal, seamănă pe alocuri cu o navă spaţială futuristă, dar totul în această clădire respectă simbolurile catolicismului, remarcă Le Figaro.
După ce a celebrat liturghia în interiorul bisericii vaste şi luminoase, Papa Leon a ieşit afară pentru a binecuvânta Turnul lui Iisus Hristos, care este încununat cu o cruce din ceramică de cinci etaje, vizibilă din întreaga capitală catalană.
TURNEUL PAPEI ÎN SPANIA
Momentul, încărcat de simbolism religios, a fost punctul central al turneului de o săptămână al Papei Leon în Spania, unde a avertizat că escaladarea conflictelor a împins lumea într-o criză profundă.
Miercuri dimineaţă, Papa Leon a vizitat unul dintre cele mai mari penitenciare din Spania, devenind primul papă care vizitează o închisoare din această ţară.
Papa, un apărător al drepturilor deţinuţilor, i-a îndemnat pe deţinuţii de la Brians 1 să-şi ispăşească crimele şi să se angajeze să ducă o viaţă mai bună.
Leon a spus că trecutul unei persoane "nu condamnă viitorul, ci oferă mai degrabă posibilitatea de a ne schimba deciziile şi alegerile".
Papa a vizitat, de asemenea, abaţia benedictină din Montserrat, situată pe un munte la aproximativ 60 km de Barcelona, unde i-a îndemnat pe călugări "să renunţe la cuvintele jignitoare, la judecăţile pripite, la bârfe şi la calomnii", inclusiv pe reţelele sociale.
Leon a vorbit din nou pe scurt în limba catalană, făcând referire la identitatea unică a regiunii din nord-estul Spaniei. "Faptul că un papă, care este o persoană atât de importantă la nivel mondial, vorbeşte cu oamenii în catalană îmi dă fiori", a spus Montserrat Cerdeira, în vârstă de 54 de ani, în faţa abaţiei.




























