Preşedintele zimbabwian Robert Mugabe şi-a prezentat marţi demisia - după 37 de ani de putere -, a anunţat preşedintele Adunării Naţionale într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, la Harare, care a dezbătut demisia acestuia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu, Robert Gabriel Mugabe (...) îmi prezint demisia ca preşedinte al Republicii Zimbabwe cu efect imediat”, a declarat preşedintele Adunării Naţionale Jacob Mudenda, citind, în aplauze, scrisoare de demisie a şefului statului.

”Am ales de bunăvoie să demisonez (...). Această decizie a fost motivată de (...) dorinţa mea de a asigura un transfer al puterii fără probleme, paşnic şi neviolent”, afirmă Mugabe în scrisoare.

EXPLOZIE DE BUCURIE LA HARARE

Anunţul demisiei sale a fost salutat imediat de un concert asurzitor de claxoane în capitala ţării, Harare.

Oameni îşi manifestau dezlănţuiţi bucuria în stradă.

”Suntem pur şi simplu atât de bucuroşi. În sfârşit lucrurile se schimbă”, a declarat pentru AFP Togo Ndhlalambi, un frizer în vârstă de 32 de ani.

”Ne trezim după atât de mult timp în care am aşteptat această zi. Această ţară a traversat atâtea perioade dificile”, a adăugat el.

După lovitura în forţă a armatei, în urmă cu o săptămână, provocată de revocarea vicepreşedintelui Emmerson Mnangagwa, preşedintele Mugabe şi-a pierdut susţinătorii unul câte unul.

Demisia sa a fost anunţată în timp ce deputaţii şi senatorii s-au reunit în Congres extraordinar pentru a dezbate de urgenţă o moţiune de destituire.

Robert Mugabe,un erou al războiului de independenţă, a condus ţara cu o mână de fier, punând căluş opoziţiei şi ruinându-i economia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.