Preşedintele conservator Andrzej Duda a depus vineri un proiect cu privire la un referendum prin care polonezii să fie întrebaţi dacă vor să se înscrie într-o eventuală nouă Constituţie ”apartenenţa Poloniei la Uniunea Eurpeană şi NATO”, relatează AFP.
Şeful statului şi-a prezentat în Senat proiectul care prevede zece întrebări ale unei consultări cetăţeneşti care să aibă loc pe 10 şi 11 noirmbrie, în vederea redactării unei noi Legi fundamentale, care să o înlocuiască pe cea în vigoare din 1997.
Preşedintele doreşte în primul rând să-i întrebe pe polonezi dacă sunt ”pentru” sau ”împotriva” unei noi Constituţii.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Celelalte întrebări vizează, între altele, ”rădăcinile creştine ale statului, culturii şi identităţii poporului polonez”, o eventuală schimbare a atribuţiilor puterilor preşedintelui şi Guvernului sau introducerea sistemului uninominal în alegerile legislative.
Ele vizează, de asemenea, integrarea în Legea fundamentală a unor probleme practice, precum vârsta de pensionare şi alocaţiile familiale sau ”protecţia agriculturii şi securitatea alimentară poloneză”.
Redactarea unei noi Constituţii este o iniţiativă personală a preşedintelui Duda care, în pofida faptului că este un apropiat al Partidului Lege şi Justiţie (PiS, conservator), nu a primit încă susţinerea formaţiunii în legătură cu acest subiect.
În public, conducerea PiS evocă dificultatea organizării unui referendum în ziua celei de-a 100 aniversări a Poloniei, pe 11 noiembrie.
În virtutea legii, Senatul este cel care se pronunţă asupra propunerii preşedintelui.
Camera superioară a Parlamentului polonez ar putea să facă acest lucru la începutul săptămânii viitoare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.