Alexander Zverev a înregistrat o victorie categorică, calificându-se în a patra sa semifinală de Grand Slam din acest sezon, după ce l-a învins cu uşurinţă pe Botic Van de Zandschulp (6-2, 7-5, 6-1), în sferturi la US Open.
Trei seturi (6-2, 7-5, 6-1) şi 2 ore şi 17 minute au fost suficiente pentru capul de serie nr. 1 pentru a-şi completa „Grand Slam-ul” semifinalelor de la turneele de Grand Slam din acest sezon, după victoria de la Roland Garros, precedată de o semifinală la Australian Open şi urmată de finala de la Wimbledon.
Germanul este al nouălea jucător din era Open care realizează această performanţă, după Rod Laver, Tony Roche, Ivan Lendl, Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic, Andy Murray şi Jannik Sinner.
În semifinale îl va înfrunta pe rusul Kharen Khachanov, pe care l-a învins de şase ori în nouă confruntări începând din 2016. Prezent constant la sesiunile de seară încă din primul tur, finalistul ediţiei din 2020 îşi continuă ascensiunea.
„După primele două tururi în care nu am jucat prea bine, mă îmbunătăţesc pe măsură ce turneul avansează”, a declarat el.
„Am avut nişte nopţi dificile. Când am terminat la ora 2:15 săptămâna trecută, între conferinţa de presă (pe care nu o prea agreez), baia rece, masa şi tratamentele, nu m-am culcat înainte de ora 6:45. Am impresia că sufăr de un jet lag permanent, că joc Openul Australiei la New York. Noaptea trecută, am urmărit chiar şi meciul Shelton-Alcaraz până la ora 3:30 dimineaţa. A fost incredibil, bravo lui Ben, doi americani în semifinale, o să fie frumos!””, a afirmat germanul.




























