Preşedintele ceh Milos Zeman a fost reinternat în spital, joi, după ce a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, la doar câteva ore după ce fusese externat, după mai mult de şase săptămâni de tratament pentru o altă afecţiune, a anunţat biroul său, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zeman, în vârstă de 77 de ani, fusese externat joi dimineaţă, dar o ambulanţă l-a dus înapoi la Spitalul Militar Central (UVN) seara, în urma unui testat pozitiv efectuat  la reşedinţa prezidenţială din Lany, la vest de Praga.

Spitalizarea acestuoa înseamnă că Zeman nu-l va numi deocamdată pe liderul opoziţiei de centru-dreapta, Petr Fiala, în funcţia de prim-ministru, eveniment care era programat pentru vineri.

”Programul preşedintelui va fi suspendat în aşteptarea tratamentului pentru Covid-19”, a spus biroul său într-un comunicat.

Zeman a fost vaccinat împotriva coronavirusului de trei ori, iar presa locală a citat surse anonime spunând că nu prezenta simptome.

Site-ul de ştiri www.seznamzpravy.cz l-a citat pe directorul UVN, Miroslav Zavoral, care este medicul principal al lui Zeman, spunând că i-a cerut preşedintelui, care a primit vizite în timpul spitalizării anterioare, să facă un test pentru Covid-19 după un contact ”riscant” cu un angajat, la Lany.

El a fost dus la spital pentru a primi tratament cu anticorpi monoclonali, a spus el.

Preşedintele a fost internat anterior la spital pe 10 octombrie, cu complicaţii a unei boli cronice pe care cabinetul său nu a specificat-o niciodată, dar despre care medicii au spus că este o afecţiune hepatică.

El a intrat în spital la o zi după alegerile parlamentare în care aliaţii lui Zeman, conduşi de premierul Andrej Babis, au pierdut în faţa unei coaliţii de centru-dreapta, iar influenţa preşedintelui asupra parlamentului a fost redusă.

Zeman a fost tratat iniţial într-o unitate de terapie intensivă, iar medicii au spus că prognosticul este incert.

Parlamentul s-a pregătit să dezbată preluarea atribuţiilor prezidenţiale, dar după câteva săptămâni starea preşedintelui s-a îmbunătăţit.

El a spus că va respecta rezultatul alegerilor şi că îl va numi vineri pe liderul de centru-dreapta Fiala ca prim-ministru, ulterior urmând să aibă loc şi numirea Cabinetului.

Spitalul anunţase mai devreme că preşedintele a decis să continue tratamentul la reşedinţa prezidenţială, în pofida sugestiilor din partea spitalului că ar trebui să rămână.

Spitalul a arătat că Zeman, familia sa şi cei mai apropiaţi colegi au fost informaţi despre potenţiale riscuri şi complicaţii şi că a recomandat ca acesta să fie tratat într-o unitate medicală specializată. Dar a spus că a avut loc ”o îmbunătăţire semnificativă” a stării lui Zeman şi că a respectat decizia acestuia de a ”acorda prioritate îndeplinirii îndatoririlor sale constituţionale”.

Înainte de spitalizare, Zeman încercase să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia şi China, dar relaţiile s-au înrăutăţit cu Moscova într-un caz legat de spioni şi cu Beijingul din cauza unor planuri de investiţii eşuate.

Guvernul viitor intenţionează să consolideze orientarea occidentală a ţării şi să întărească relaţiile cu democraţiile, inclusiv cu Taiwanul, pe care China îl revendică drept teritoriu al său.

Zeman mai are 15 luni din al doilea şi ultimul său mandat de cinci ani.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.