Preşedinta elveţiană Simonetta Sommaruga îşi afişează, la Kiev, susţinerea faţă de pace în estul Ucrainei

Preşedinta elveţiană Simonetta Sommaruga îşi afişează, la Kiev, susţinerea faţă de pace în estul Ucrainei
Preşedinta elveţiană Simonetta Sommaruga îşi afişează, la Kiev, susţinerea faţă de pace în estul Ucrainei (Foto: Twitter)

Preşedinta elveţiană Simonetta Sommaruga a îndemnat marţi la susţinerea procesului de pace în estul Ucrainei, în cadrul unei vizite la Kiev, prima la acest nivel în relaţiile elveţiano-ucrainene, în care a semnat o serie de acorduri bilaterale cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

”Noi dorim o soluţie paşnică în estul Ucrainei, aceasta este o prioritate a politicii noastre de pace”, a declarat Sommaruga într-o conferinţă de presă comună cu Zelenski.

Preşedinta elveţiană a sosit în Ucraina luni seara într-o vizită de trei zile.

Cei doi şefi de stat urmează să efectueze miercuri o vizită în Donbas, regiunea din estul ţării devastată de război din 2014.

”Elveţia îşi continuă ajutorul umanitar (acordat) estului” Ucrainei, cu care a stabilit relaţii diplomatice la proclamarea independenşei fostei republici sovietice, în 1991, a anunţat Sommaruga în conferinţa de presă.

”Elveţia salută eliberarea unor deţinuţi în aceste ultime luni”, a declarat ea, referindu-se la un schimb de deţinuţi între Kiev şi separatişi proruşi.

Cei doi şefi de stat au semnat o serie de documente cu privire la cooperarea bilaterală, inclusiv un acord de cooperare, până în 2023, vizând susţinerea unui proces de reformare în Ucraina.

Războiul din estul ţării s-a soldat cu peste 13.000 de morţi şi a condus la deplasarea a aproximativ 1,5 milioane de oameni în şase ani.

Acorduri de pace semnate în 2015 au redus în mare parte violenţele, însă soluţionarea politică se află într-un punct mort.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia de faptul că-i susţine militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră