Premierul irlandez Leo Varadkar şi-a anunţat miercuri, spre surpriza generală, demisia de la conducerea Guvernului de coaliţie de centru-dreapta, spunând că el consideră că nu mai este ”cea mai bună persoană pentru acest post”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul în vârstă de 45 de ani, în mod vizibil emoţionat, a invocat motive ”atât personale, cât şi politice” la anunţarea plecării, într-o declaraţie de presă, cu un an înainte de data prevăzută a viitoarelor alegeri.

”Demisionez de la preşedinţia şi de la conducerea (Partidului) Fine Gael (centru-dreapta) şi voi demisiona din postul de premier imediat ce succesorul meu va fi în măsură să preia funcţia”, a anunţat el.

Leo Varadkar este şef al Guvernului din decembrie 2022.

În 2017, pe când avea vârsta de 38 de ani, acest medic metis gay a devenit cel mai tânăr premier al unei Irlande mult timp reputate drept foarte conservatoare.

El i-a lăsat locul, în perioada 2020-2022 lui Michael Martin, liderul altui partid care face parte din coaliţie, în prezent ministru de Externe, în cadrul unui transfer fără precedent între principalele două partide ale coaliţiei de centru-dreapta aflate la putere.

”Am avut privilegiul să servesc în funcţii publice de 20 de ani, 13 în Guvern şi şapte la şefia partidului meu, dintre care cea mai mare parte ca premier al acestei ţări formidabile”, a declarat Leo Varadkar.

”După şapte ani în post (la conducerea partidului), nu mai am impresia că sunt cea mai bună persoană pentru acest post”, a declarat el.

”Politicienii sunt oameni şi au limite”, a adăugat el.

”Dăm totul până în momentul în care acestlucru nu mai este posibil, iar atunci trebuie să dpm pagina”, a continuat el.

Plecarea sa intervine după deruta referendumului propus la 8 martie de către Guvern în vederea modificării în Constituţie, redactată în 1937, a trimiterilor la femei şi familie.

Cele două amendamente au fost larg respinse - cu peste 67% cel care lărgea conceptul de familie dincolo de noţiunea căsătoriei şi cu 73% pe cel care ştergea din text rolul prioritar al mamelor de a asigura ”îndatoririle domestice” înr-o gospodărie.

Votul a cristalizat nemulţumiri în această ţară cu cinci milioane de locuitori, iar Guvernul a fost acuzat de faptul că a pregătit prost terenul, în pofida faptului că aproape toată clasa politică s-a declarat în favoarea acestor modificări.

BREXIT ŞI PANDEMIE

”Sunt mândru că noi am făcut ţara mai egalitară şi mai modernă”, a subliniat Leo Varadkar, apărându-şi bilanţul, citând drepturile copilului, ale lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor şi femeilor.

Fine Gael al lui Varadkar şi Fianna Fail al lui Martin - care provin din tabere rivale în timpul Războiului Civil de la începutul secolului XX - au implementat o rotaţie la şefia Guvernului, în cadrul unei coaliţii cu Verzii, în urma alegerilor din 2020.

Următoarele alegeri legislative sunt prevăzute în primăvata lui 2025, însă demisia premierului are toate şansele să creeze îndemnuri la convocarea unor alegeri mai devreme, mai ales după eşecul recent al referendumului.

Cele două partide de centru-dreapta sunt creditate în prezent în sondaje cu aproximativ 20% din intenţiile de vot, devansate mult de Partidul Sinn Fein (naţionalist, stânga).

Leo Varadkar s-a născut la 18 ianuarie 1979 dintr-un tată imigrant indian, medic, şi o mamă irlandeză, infirmieră.

În 2003, el a obţinut diploma de medic generalist.

Primul său mandat de premier a fost marcat de Brexit şi începutul pandemiei covid-19.

El a fost considerat eficient în vederea implementării primei carantine, una dintre cele mai stricte din Europa.

El s-a întors atunci să muncească ca medic, o dată pe săptămână, rămânând totodată la conducerea ţării.

El a acţionat în vederea unui acord comercial, în 2019, cu Marea Britanie după Brexit - ”Protocolul nord-irlandez” -, în vederea evitării restabilirii unei frontiere fizice pe Insula Irlanda cu Irlanda de Nord.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.