Premierul haitian Ariel Henry denunţă într-un interviu acordat AFP o tentativă de asasinat care l-a vizat de Ziua Naţională, organizată sâmbătă, în ziua Anului Nou, în oraşul Gonaives, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”S-a încercat ceva împotriva mea personal”, a declarat luni şeful Guvernului haitian, care expediază afacerile curente de la asasinarea preşedintelui Jovenel Moïse de către un comando înarmat, la 7 iulie.

”Viaţa mea se află în cătarea unor oameni”, spune el.

Confruntări între poliţie şi grupări armate au izbucnit sâmbătă, în tipul sărbătoririi Zilei Naţionale la Gonaives, la 150 de kilometri nord de capitala haitiană Port-au-Prince.

Ariel Henry şi alţi oficialii au fost nevoiţi să fugă precipitat - sub rafale de tir de arme de foc - din oraşul în care a fost semnată Declaraţia de Independenţă a Haiti, la 1 ianuarie 1804.

Imagini AFP surprind impactul unui glonţ în parbrizul vehicului blindat al premierului.

Grupări de cetăţeni şi de membri ai unor bande înarmate din Gonaives, al treilea cel mai important oraş în Haiti, şi-au exprimat în mod violent opoziţia, la sfârşitul lui decembrie, faţă de venrea premierului.

”Ştiam că riscam acest lucru”, a confirmat Ariel Henry, contactat telefonic.

”Nu putem accepta ca bandiţi, din orice medu ar proveni, din motive în prncipal pecuniare, să şantajeze statul”, a acuzat el, denunţând un ”şantaj electoral”.

Asasinarea în urmă cu şase luni a preşedintelui haitian în reşedinţa sa a amplificat profunda criză politică în care este împotmolită de ani de zile această ţară din Caraibe.

În lipsa unui Parlament funcţional de doi ani şi în contextul unei puteri judiciare paralizate de lipsa de judecători la cea mai înaltă curte a ţării, populaţia haitiană se confruntă zilnic cu o ascensiune a puterii gangurilor, care îşi multiplică răpirile în vederea răscumpărării în deplină impunitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.