Poliţia din Munchen a descoperit un al nouălea cadavru, pe o stradă, la circa un kilometru distanţă de centrul comercial vizat de atacul armat şi verifică în prezent pentru a stabili dacă este vorba de unul dintre terorişti, relatează DPA. Un purtător de cuvânt al forţelor de ordine susţine că nu este clar dacă teroriştii se mai află la Munchen sau în împrejurimi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 00:30 - Al nouălea cadavru găsit la circa un kilometru distanţă de mall; poliţia nu ştie dacă teroriştii mai sunt în Munchen

Al nouălea cadavru găsit după atacul armat de la Munchen a fost descoperit la circa un kilometru distanţă de centrul comercial vizat, a declarat un purtător de cuvânt al forţelor de ordine, citat de Reuters.

Autorităţile verifică în prezent dacă este vorba de unul dintre atacatori.

Între timp, nu este clar dacă teroriştii se mai află la Munchen sau în împrejurimi, a adăugat oficialul, precizând că până la 100 de oameni au fost martori la atac.

Anterior, presa locală a scris că unul dintre atacatori s-ar fi sinucis.

Cel puţin opt persoane au fost ucise vineri, într-un atac armat la un restaurant McDonald's dintr-un mall din Munchen. Poliţia îndeamnă locuitorii şi turiştii să rămână în case, să se adăpostească în clădiri şi să evite locurile publice, inclusiv autostrăzile. Cluburile din oraş vor fi închise vineri noapte.

Primăria a trimis alerte pe smartphone prin care le cere locuitorilor să rămână înăuntru.

Poliţia din Munchen caută trei atacatori înarmaţi, după atacul terorist. Autorităţile au declarat că nu există deocamdată indicii care să sugereze că este vorba de un “atac islamist”, relatează cotidianul german Sueddeutsche Zeitung citat de BBC News.

Anterior, martori au declarat că unul dintre cei trei atacatori ar fi urlat “Sunt german”, iar un altul ar fi strigat “Străini nenorociţi” sau “Turci nenorociţi”.

Atacul - al doilea comis în Germania săptămâna aceasta - a avut loc imediat după ora locală 18.00 (19.00, ora României) la mallul Olympia-Einkaufszentrum, situat în partea de nord al oraşului Munchen. Acesta a fost evacuat.

Compania feroviară Deutsche Bahn a oprit traficul feroviar către gara din Munchen, care a fost evacuată, iar operatorul transportului din oraş, MVG, a oprit toate mijloacele de transport în comun - metrouri, autobuze şi trolee - pentru ca poliţia să poată prindă atacatorul sau atacatorii.

Susţinătorii grupării teroriste Stat Islamic au sărbătorit pe reţelele de socializare atac.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.