Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, suspectat de ”înaltă trădare” într-un dosar cu privire la o cumpărare de cărbune de la separatişti proruşi, nu s-a prezentat joi la un interogatoriu în cadrul anchetei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Petro Poroşenko, care se află în prezent în Polonia şi care preconizează se întoarcă în Ucraina în ianuarie, ”nu a venit” la acest interogatoriu ”pentru că nu era obligat” să o facă, a declarat AFP avocatul acestuia Ilia Novikov.

Cererea Biroului de Anchetă ucrainean (DBR), însărcinat cu investigaţii vizând oficiali de rang înalt, ”nu a fost întocmită cu respectarea legii şi nu are caracter constrângător”, a subliniat avocatul.

Petro Poroşenko, în vârstă de 56 de ani, şef al statului ucrainean în perioada 2014-2019, iar în prezent deputat, este citat ca suspect în mai multe anchete de corupţie, proceduri judiciare denunţare drept politice de către apropiaţii acestuia.

Autorităţile au anunţat luni că Poroşenko este suspectat de ”înaltă trădare”, după ce a facilitat cumpărarea de cărbune în valoare de aproximativ 48 de milioane de euro, în perioada 2014-2015, de la întreprinderi ucrainene situate în zone separatste aflate în război cu Kievul.

Petro Poroşenko, înfrânt în alegerile prezidenţiale din 2019 de către Volodimir Zelenski, a acuzat marţi, într-o înregistrare video, că aceste noi proceduri penale sunt orchestrate de către succesorul său şi au ”legătură cu scăderea popularităţii” acestuia.

Avocatl său Ilia Novikov aprecază că este ilogic ca anchetatorii să-l acuze pe Petro Poroşenko că ”face parte dintr-un complot vizând să susţină financiar” rebelii, având în vedere că la acea vreme se afla la ”comanda operaţiunii militare” împotriva separatiştilor proruşi.

Ambasadele Statelor Unte, Regatului Unit şi Canadei au anunţat că ”urmăresc îndeaproape” procedurile lansate împotriva lui Petro Poroşenko.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.