Cel puţin 53 de persoane au fost ucise vineri într-un atac atribuit grupării Stat Islamic care a avut loc într-o regiune deşertică din centrul Siriei, acest atentat fiind cel mai sângeros din ultimul an, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit televiziunii de stat siriene, 53 de cetăţeni care culegeau trufe au fost ucişi într-un atac al teroriştilor Daech (acronimul arab pentru Stat Islamic) la sud-est de oraşul Sohneh, în provincia Homs (est).

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie care dispune de o reţea largă de surse în Siria, dăduse un bilanţ iniţial de 36 de morţi, între care şapte soldaţi sirieni.

Atacul survine la câteva zile după un altul, similar, comis sâmbăta trecută cam în aceeaşi zonă şi care s-a soldat cu moartea a 16 persoane, potrivit Observatorului Sirian. Victimele atacului de sâmbăta trecută culegeau, de asemenea, trufe, potrivit aceleiaşi surse, care a precizat că în acest prim atac au fost răpite totodată circa şaizeci de persoane.

Atacatorii de vineri au venit pe o motocicletă şi au deschis focul. Mai devreme în cursul zilei, 25 de persoane dintre cele 60 răpite sâmbăta trecută fuseseră eliberate.

Gruparea Stat Islamic profită de faptul că oamenii din zonele rurale îndepărtate se aventurează în deşert pentru a culege trufe. Trufa de deşert, sau trufa de nisip, este de obicei culeasă între februarie şi aprilie şi se vinde la un preţ ridicat.

Gruparea jihadistă şi-a intensificat atacurile în ultimele luni, în pofida pierderii bastioanelor sale din Siria şi a loviturilor primite din partea coaliţiei internaţionale antijihadiste. De altfel, tot vineri, armata SUA  anunţase că l-a ucis pe unul dintre liderii grupării Stat Islamic într-un raid care a avut loc joi seara şi în care au fost răniţi patru militari americani.

Atacul de vineri al jihadiştilor a avut bilanţul cel mai grav în mai bine de un an, când gruparea Stat Islamic a luat cu asalt o închisoare din nord-estul ţării, într-o regiune controlată de forţele kurde. Atacul de atunci s-a soldat cu 373 de morţi, dintre care 268 de jihadişti, după mai multe zile de lupte intense.

După o ascensiune fulminantă la putere în 2014 în Irak şi în Siria vecină şi cucerirea unor teritorii vaste, Stat Islamic şi-a văzut "califatul" autoproclamat prăbuşindu-se în urma unor ofensive succesive. Gruparea a fost învinsă în 2017 în Irak şi în 2019 în Siria, dar celule ale ei continuă să comită atacuri în cele două ţări, în ciuda raidurilor coaliţiei antijihadiste.

Joi seara, un important lider al Stat Islamic, Hamza al-Homsi, a fost ucis de armata americană, care a anunţat, pe de altă parte, că patru soldaţi ai săi au fost răniţi în operaţiune. La 10 februarie, o altă operaţiune efectuată în comun cu forţele kurde a dus la confiscarea de arme şi la moartea unui alt lider al Stat Islamic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.