Prim-ministrul spaniol a lansat miercuri, de la tribuna ONU, un apel pentru ca o femeie din America Latină să preia conducerea instituţiei, într-un pledoarie ferventă în favoarea Naţiunilor Unite.
„Cum se poate ca o organizaţie care pretinde că vorbeşte în numele întregii umanităţi să nu fi avut niciodată o femeie la conducere? Cum putem pretinde că reprezentăm toate continentele dacă, de trei decenii, nu am permis celui de-al treilea continent ca populaţie să ocupe această funcţie?”, a declarat el de la New York, scrie AFP.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îşi încheie la sfârşitul lunii decembrie cel de-al doilea mandat de cinci ani. Patru femei şi trei bărbaţi candidează pentru succesiunea sa, dintre care mai mulţi provin din continentul sud-american.
Conform unei tradiţii geografice de alternanţă între continente, care nu este întotdeauna respectată, America Latină revendică de data aceasta această funcţie.
„Este o datorie istorică pe care trebuie să o achităm. Şi astăzi mai mult ca oricând, în contextul în care feminismul este atacat, iar mii de femei sunt victime ale machismului, violenţei şi xenofobiei, trebuie să ne reafirmăm acest angajament”, a subliniat Pedro Sanchez în faţa Adunării Generale a ONU.
Şeful guvernului spaniol a apărat, de asemenea, cu fermitate principiile multilateralismului asociate ONU, împotriva liderilor politici „care vor să ne readucă la un trecut sumbru”.
Fără a menţiona pe nimeni în mod specific, acest critic al lui Donald Trump a descris liderii care „încep prin a pune la îndoială regulile, apoi le încalcă, ştiind foarte bine că nimeni nu va îndrăzni să le ceară socoteală”.
„Îşi reduc contribuţiile la organizaţiile multilaterale precum aceasta. Atacă liderii şi responsabilii acestora. Împiedică capacitatea acestor organizaţii de a acţiona, pentru ca apoi să le declare inutile şi să afirme că ne putem descurca fără ele”, a continuat liderul socialist.
În faţa acestui atac împotriva instituţiilor internaţionale, el a făcut apel, dimpotrivă, la „consolidarea” organizaţiilor precum Curtea Penală Internaţională „pentru ca acestea să poată ancheta, urmări penal şi sancţiona pe cei care încalcă regulile”.
„A fost nevoie de secole pentru ca umanitatea să înlocuiască legea celui mai puternic cu supremaţia dreptului, şi nu trebuie să fim generaţia care va face un pas înapoi”, a mai spus Pedro Sanchez.




























