Patru români au fost condamnaţi la până la 21 de luni de închisoare, după ce au fost găsiţi vinovaţi de furt din vehicule ale poştei suedeze, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poşta suedeză a montat camere ascunse în partea din spate a utilitarelor, în urma unei serii de furturi - laptopuri, computere şi smartphone, estimate la 2,5 milioane de coroane (aproximativ 251.110 euro).

Camerele i-au surprins pe hoţi urcându-se în vehicul dintr-o maşină care riula cu 80 de kilometri pe oră.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, au fost arestaţi pe 16 septembrie.

Un tribunal de la Allingsas, la nord de Goteborg, i-a condamnat la câte 21 de luni de închisoare pe trei dintre bărbaţi, iar pe al patrulea la 18 luni de închisoare.

Toţi vor fi expulzaţi din Suedia după ce îşi ispăşesc pedepsele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.