Parlamentul ungar a dat undă verde referendumului propus de Guvernul de la Budapesta pe tema unui plan al Uniunii Europene de a reinstala refugiaţi în statele membre în baza unui sistem de cote, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hotărârea, care poate fi atacată la Curtea Constituţională, a fost aprobată cu 135 de voturi la cinci, de către parlamentari din cadrul Fidesz, la putere, de creştin-democraţi din cadrul coaliţiei de guvernare şi Jobbik (extremă dreapta).

Referendumul, care va fi validat dacă la urne se vor prezenta 50% dintre cetăţăenii cu drept de vot, urmează să aibă loc în octombrie şi ar costa, potrivit unor estimări, cinci miliarde de forinţi (18 milioane de dolari).

Întrebarea la care ungurii vor fi chemaţi să răspundă la urne este "Vreţi ca Uniunea Europeană să impună instalarea obligatorie a unor cetăţeni care nu sunt ungari în Ungaria fără acordul Parlamentului?".

Premierul Viktor Orban, care se opune reinstalării migranţilor, susţine că un vot împotriva acesteia la referendum va fi un vot "în favoarea independenţei Ungariei".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.